H**** V***** A********
InculpatL**** I*****
Parte vătămatăS******** J******* D* A********
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu reţinerea art. 79 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 188 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală de mai sus, aplică inculpatului Husar Vasile - Alexandru pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare va începe la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală şi cea complementară de mai sus, aplică inculpatului Husar Vasile - Alexandru pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a cărei executare va avea loc în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 91 şi 92 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului Husar Vasile - Alexandru să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sighetu Marmaţiei sau Primăriei Municipiului Baia Mare, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului Husar Vasile - Alexandru se va face de Serviciul de Probaţiune Maramureş, care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. 4 din Codul penal. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului Husar Vasile - Alexandru asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Husar Vasile – Alexandru prin Încheierea penală nr. 26/Î/CP/2016 din data de 18.02.2016 a Tribunalului Bihor. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea inculpatului Husar Vasile – Alexandru de înlocuirea a organului de poliţie desemnat cu supravegherea acestuia. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului Husar Vasile - Alexandru durata reţinerii de 24 ore şi a arestului preventiv, respectiv perioada de la data de 19.01.2016 până la data de 23.02.2016, inclusiv. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, confiscă de la inculpatul Husar Vasile - Alexandru, în favoarea statului, cuţitul cu lungimea lamei de 21.7 cm, ca urmare a folosirii acestuia la comiterea infracţiunii deduse judecăţii, bun ce se află în custodia Tribunalului Bihor – Camera de corpuri delicte, conform procesului verbal din data de 22.01.2016 (fila 7 dosar instanţă). În baza art. 397 alin. 3 Cod procedură penală, dispune restituirea către persoana vătămată L**** I***** a unui tricou, bun ce se află în custodia Tribunalului Bihor – Camera de corpuri delicte, conform procesului verbal din data de 22.01.2016 (fila 7 dosar instanţă). În baza art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea împotriva inculpatului Husar Vasile - Alexandru şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a sumei de 1.423,96 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate L**** I*****, în perioada 19.01.2016 – 22.01.2016, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data de plăţii efective, conform Codului de procedură fiscală. În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 19 alin. 5 Cod procedură penală, admite, în parte, acţiunea civilă exercitată în prezentul proces de către partea civilă L**** I*****, împotriva inculpatului Husar Vasile - Alexandru şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru la plata către partea civilă L**** I***** a echivalentului în lei a sumei de 5.000 Euro, sumă calculată la cursul BNR din ziua plăţii efective, reprezentând daune morale. Ia act că Spitalul Judeţean de Ambulanţă Oradea nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 7 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 76/2008, raportat la art. 4 alin. 1 lit. b şi cu referire la pct. 1 din anexa aceleiaşi legi, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Husar Vasile - Alexandru în vederea stabilirii şi stocării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevare ce se va face în conformitate cu art. 5 şi art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2008 de către personalul I.P.J. Maramureş instruit în acest sens. În baza art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008, inculpatul Husar Vasile - Alexandru va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru la plata către stat a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală (500 lei) şi fazei de judecată (500 lei). În baza art. 407 alin. 2 Cod procedură penală, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, un exemplar al acesteia se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş, precum şi IPJ Maramureş. Cu drept de apel, la Curtea de Apel Oradea, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.04.2016.
Hotarare 60/2016 din 08.04.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 36/P/2016 din data de 20.01.2016 emis de P******** D* P* L**** T********* B****, privind pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Husar Vasile - Alexandru, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor, cu reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal. Fixează termen pentru soluţionarea pe fond a cauzei la data de 08 aprilie 2016, ora 09:00, sala 7, pentru când se citează inculpatul Husar Vasile – Alexandru şi părţile civile L**** I*****, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Definitivă. *** În baza art. 348, cu referire la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 215 Cod procedură penală, înlocuieşte, din oficiu, măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Husar Vasile - Alexandru, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, prin Încheierea penală nr. 14/DL/18.01.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. 4/19.01.2016, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului Husar Vasile - Alexandru să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei din Oradea, str. Universităţii nr. 1, Căminul 1, camera 113, jud. Bihor; c) să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului Husar Vasile - Alexandru să respecte următoarele obligaţii: a. să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b. să nu se apropie de partea civilă civile L**** I*****, sau membrii de familie ai acesteia; c. să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu partea civilă L**** I*****, sau cu membrii de familie ai acesteia şi cu martorii Săutea Doru – Gavril, Florea Darius – Gabriel, Todinca Alexandru – Florin, şi Broinaş Cătălin – Florin, sau cu membrii de familie ai acestora; d. să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Husar Vasile - Alexandru că, în caz de încălcare cu rea - credinţă a obligaţiilor enumerate mai sus, care îi revin pe durata măsurii preventive, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Husar Vasile - Alexandru de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 4/19.01.2016 al Tribunalului Bihor, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Potrivit art. 362 alin. 2, raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar privind pe inculpat se va efectua nu mai târziu de 60 zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, o copie a prezentei minute se comunică Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bihor şi Poliţiei de Frontieră Română. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu astăzi, 18 februarie 2016.
Incheiere camera preliminara 26 din 18.02.2016În baza art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Husar Vasile-Alexandru, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, prin Încheierea penală nr. 14/DL/18.01.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. 4/19.01.2016. Potrivit art. 348 alin. 2, raportat la art. 207 alin. 6 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul Husar Vasile-Alexandru urmează a se realiza în tot cursul procedurii de cameră preliminară, însă nu mai târziu de 30 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 242 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Husar Vasile-Alexandru de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Fixează termen pentru soluţionarea camerei preliminare la data de 18.02.2016, ora 10:00, camera 2, pentru când se citează inculpatul, părţile civile şi persoana vătămată. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 26.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 26.01.2016