A****** S******** "*** A****** I***
ApelantA***** C******* E****
ApelantB***** M****
ApelantC********* T******
ApelantC***** D******
ApelantAdmite apelul declarat de A****** S******** "*** A****** I***, în numele membrilor de sindicat reclamanţi, împotriva sentinţei civile nr.2576/19.11.2015 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în tot. Admite în parte acţiunea formulată de Alianţa Sindicală "Gh Asachi" Iaşi, în numele membrilor de sindicat reclamanţi A***** C******* E****, B***** M****, Crâşmăriuc Tatiana, C***** D******, Feodorov Ileana, Jitaru Marinela,Necoară Natalia, Şerban Valerica în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Tg Frumos, jud. Iaşi. Anulează deciziile de reîncadrare nr.64,65,67,68,69,71,72 şi 73 din 15.12.2014 emise pe numele reclamanţilor de către pârât. Obligă pârâtul să emită pe numele reclamanţilor noi decizii de reîncadrare începând cu 01.01.2011, potrivit disp. Legii 285/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 rezultate din aplicarea Legii 330/2009 şi,implicit, din aplicarea Legii 221/2008. Respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea privind plata drepturilor băneşti aferente perioadei 01.01.-12.05.2011. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.03.2016.
Hotarare 338/2016 din 30.03.2016