B****** D***
InculpatM********* F********* P****** P*** A*** - D******* G******* R******** A F********* P****** C******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 479/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, privind pe inculpatul B****** D***, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea, vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Stabileşte termen de judecata la data de 07.02.2017, termen la care se vor cita părţile, urmând a fi încunoştinţat Ministerul Public. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 04.01.2016.
Incheierefinalacamerapreliminara din 04.01.2017