S* S**** T**** S*** P*** A************ S************* R***
DebitorC****** D* I********* O***** Z***
LichidatorD********* V***** D*****
CreditorS* S**** T**** S** P*** L********* C** O***** Z***
DebitorA******* C********
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C I D I O Z, în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei S T SRL, şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S T SRL. Dispune radierea debitoarei S T SRL din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi tuturor creditorilor prin publicarea în B.P.I. Descarcă lichidatorul judiciar C I D I O Z de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2021.
Hotarare 178/2021 din 29.01.2021Amână cauza pentru data de 29.01.2021 pentru soluţionarea definitivă a dos. nr. 358/1285/2016/a13.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Amână cauza pentru data de 20.11.2020 în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Amână cauza pentru data de 18.09.2020 în vederea definitivării procedurii.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020Amână cauza pentru data de 19.06.2020, în contextul măsurilor luate pentru limitarea infectării cu COVID-19 şi pentru finalizarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amână cauza pentru data de 13.03.2020 în vederea definitivării procedurii.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. O Z privind înlocuirea sa din cadrul procedurii de insolvenţă al debitoarei S.C. S T S.R.L. Constată stabilit termen pentru examinarea procedurii la data de 13.12.2019, ora 8, 30 sala 249, pentru când lichidatorul judiciar îşi va îndeplini atribuţiile legale, cu depunerea rapoartelor de activitate la dosar şi publicarea acestora în BPI. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2019.
Hotarare 1989/2019 din 15.11.2019Amână cauza în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 20.09.2019Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 20.09.2019.
Incheiere de sedinta din 10.05.2019Amână cauza la data de 10.05.2019 pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea dosarului penal nr. 1745/88/2016 a CA Constanţa, cât şi pentru finalizarea demersurilor de înscriere a imobilului în C.F.
Incheiere de sedinta din 18.01.2019Amână cauza la data de 18.01.2019 în vederea îndeplinirii obligaţiilor de către lichidatorul judiciar.
Incheiere de sedinta din 28.09.2018Amână soluţionarea cauzei pentru data de 28.09.2018
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Amână cauza la data de 25.05.2018, ora.08:00, în vederea continuării procedurii şi a soluţionării contestanţiilor formulate.
Incheiere de sedinta din 26.01.2018Amână cauza la data de 26.01.2018, ora 08:00 în vederea soluţionării dosarului aflat pe rolul Tribunalului Tulcea.
Incheiere de sedinta din 13.10.2017Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta RomINSOL I.P.U.R.L. în calitate de fost administrator judiciar al S.C. Staga Tours S.R.L. privind achitarea onorariului în cuantum de 2.000 lei plus TVA şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 197,45 lei din averea debitoarei. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. OANCEA ZÂNA privind înlocuirea sa din cadrul procedurii de insolvenţă al debitoarei S.C. Staga Tours S.R.L. Constată stabilit termen pentru examinarea procedurii la data de 13.10.2017, ora 8, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar îşi va îndeplini atribuţiile legale, cu depunerea rapoartelor de activitate la dosar şi publicarea acestora în BPI. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2017.
Hotarare 1256/2017 din 30.06.2017Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de către lichidatorul judiciar C.I.I. Oancea Zâna cu sediul în Constanţa, str.Ion Slavici nr.18, jud.Constanţa în procedura insolvenţei debitoarei S.C. Staga Tours S.R.L. Prorogă pronunţarea cu privire la cererea formulată de ROMINSOL I.P.U.R.L. în calitate de fost administrator judiciar al debitoarei S.C. Staga Tours S.R.L., având ca obiect achitarea onorariului şi a cheltuielilor de procedură. Constată stabilit termen pentru examinarea procedurii la data de 30.06.2017, ora 11, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar îşi va îndeplini atribuţiile legale aşa cum i s-a pus în vedere, cu depunerea rapoartelor de activitate la dosar şi publicarea acestora în BPI. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 martie 2017.
Hotarare 582/2017 din 24.03.2017Amână cauza la data de 24.03.2017
Incheiere de sedinta din 17.02.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar în vederea continuării procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace Adunarea Creditorilor debitoarei, în vederea desemnării unui comitet al creditorilor. Pune în vedere creditorilor STANCIU RELU, STANCIU ANTOANELA şi DEACONESCU VASILE, să depună demersurile legale în vederea întabulării activului societăţii debitoarea, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 17 februarie 2017, sala 249, ora 11,00 pentru când pune vedere lichidatorului judiciar C.I.I OANCEA ZÂNA să continue procedura să întocmească rapoartele de activitate conform prevederilor Legii nr. 85/2006, să le depună la dosar cu cel puţin trei zile înainte de termenul fixat, cu dovada publicării acestora în Buletinul Procedurilor de insolvenţă şi ataşarea acestei dovezi, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a dl D V D, excepţie invocată de lichidatorul judiciar. Anulează cererea formulată de Comitetul creditorilor S.C. STAGA TOURS S.R.L. prin reprezentant D V D , privind înlocuirea lichidatorului judiciar C.I.I. OANCEA ZÂNA, din procedura insolvenţei privind pe debitoarea S.C. STAGA TOURS S.R.L, ca fiind formulată de o persoană fără calitatea de reprezentant. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 octombrie 2016.
Hotarare 2000/2016 din 07.10.2016În baza art. 33 din OUG nr.80/2013 raportat la art. 137 alin. 1 Cod Procedură Civilă, admite excepţia nelegalei timbrări şi anulează ca nelegal timbrată cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată oral la termenul de judecată din data de 24.06.2016, de către creditorul D V D prin reprezentant convenţional. Pune în vedere creditorului D V D să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, aferentă cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, înregistrată la data de 29.07.2016. Pune în vedere reprezentantei lichidatorului judiciar să depună procesul-verbal privind desemnarea comitetului creditorilor debitoarei şi totodată va pune în vedere creditorului D V D să depună dovada mandatului primit de la comitetul creditorilor debitoarei pentru a formula cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar din data de 29.07.2016. Pune în vedere reprezentantei lichidatorului judiciar că are dreptul de a depune întâmpinare la această cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de către comitetul creditorilor debitoarei şi eventual să indice încheierea de şedinţă în care a fost consemnată componenţa comitetului creditorilor debitoarei şi faptul că domnul D V D face parte din comitetul creditorilor debitoarei. Stabileşte termen în cameră de consiliu pentru data de 07 octombrie 2016, sala 249, ora 11,00, lichidatorul judiciar având termen în cunoştinţă prin reprezentantul legal, creditorii D V D, S R şi S A, având termen în cunoştinţă. Se vor cita ceilalţi creditori care nu au fost prezenţi, având în vedere că din comitetul creditorilor este un creditor care nu mai face parte din procedură.
Incheiere de sedinta din 09.09.2016Stabileşte termen în Cameră de Consiliu pentru data de 09 septembrie 2016, sala 249, ora 11,00, pentru când va fi citat lichidatorul judiciar cu o copie de pe notele de şedinţă şi cererea care se va formula în scris, privind înlocuirea sa şi cu menţiunea de a depune întâmpinare privind cererea de înlocuire a sa şi totodată să analizeze aspectele invocate de către creditor prin notele de şedinţă. Vor fi citaţi creditorii debitoarei, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pune în vedere reprezentantului creditorului Deaconescu V D să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 21 octombrie 2016, sala 249, ora 11,00 pentru când pune vedere lichidatorului judiciar C.I.I OANCEA ZÂNA să continue procedura, să depună un program de administrare al lichidării, conform art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Totodată, să întocmească rapoartele de activitate conform prevederilor Legii nr. 85/2006, să le depună la dosar cu cel puţin trei zile înainte de termenul fixat, cu dovada publicării acestora în Buletinul Procedurilor de insolvenţă şi ataşarea acestei dovezi, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 iunie 2016, sala 249, ora 11,00 pentru când pune vedere lichidatorului judiciar C.I.I OANCEA ZÂNA să continue procedura să întocmească rapoartele de activitate conform prevederilor Legii nr. 85/2006, să le depună la dosar cu cel puţin trei zile înainte de termenul fixat cu dovada publicării acestora în Buletinul Procedurilor de insolvenţă şi ataşarea acestei dovezi, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Se vor citarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă şi conform Codului de Procedură Civilă, lichidatorul judiciar, societatea debitoare prin administratorul special şi creditorii conform tabelului definitiv consolidat de la dosar.
Incheiere de sedinta din 15.04.2016