U******** R***** C****** D***** (**********
Intimat ReclamantB*** C*********
ApelantB*** I***
Intimat PârâtEROARE COMPLET. A SE VEDEA CONDICA DE APEL.
Respinge apelul declarat de apelantul Bâha Constantin împotriva sentinţei civile nr. 623/06.04.2016, pronunţată de Judecătoria Reşiţa. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2016.
Hotarare 416/2016 din 03.10.2016Dispune recalificarea căii de atac, din recurs, în apel, raportat la obiectul cauzei. Prorogă pronunţarea asupra probatoriului propus de către recurent, constând în contraexpertiza, având ca obiective: să se stabilească valoarea imobilelor raportat la preţul real al pieţei întrucât valoarea casei este net inferioară preţului său real şi valoarea îmbunătăţirilor este supraevaluată; expertul să constate care este vechimea lucrărilor indicate ca îmbunătăţiri prin metode specifice şi raportat la autorizaţia de construire emisă pentru efectuarea acestor lucrări de îmbunătăţire şi proba testimonială constând în audierea celor doi martori propuşi prin cererea de recurs. Pune în vedere reprezentantului recurentului să completeze împuternicirea avocaţială aflată la fila 6 din dosar cu nr. contractului de asistenţă juridică. Pune în vedere recurentului, prin reprezentant să depună în scris obiectivele contraexpertizei propuse, anterior următorului termen de judecată şi dovada comunicării obiectivelor propuse către celelalte părţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 3 octombrie 2016, sala 104, ora 9.00, completul C 2 A-CIVIL, pentru când se va cita intimata Ungureanu Rodica Cosmina Debora, iar recurentul B*** C********* şi intimatul B*** I*** având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.07.2016