O***** N*******
ReclamantP******* L****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii – acţiune formulată de reclamantul ORAŞUL NĂVODARI în contradictoriu cu pârâta PRĂJESCU LUCIA. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului: – 3.426,24 lei, cu titlul debit principal, reprezentând contravaloare agent termic, conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2013 – 07.10.2016 – 3.775,52 lei, cu titlul penalităţi de întârziere, cuprinse în facturile fiscale emise în perioada 31.07.2013 – 07.10.2016 – penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la scadenţă a obligaţiilor bugetare, calculate în continuare, asupra debitului principal în cuantum de 3.426,24 lei, începând cu data de 07.10.2016 şi până la data plăţii efective a acestuia, fără ca valoarea totală a penalităţilor de întârziere astfel calculate să depăşească valoarea debitului principal anterior menţionat – 1.000,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, potrivit art.468 alin.1 C.proc.civ.rep.. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.. Pronunţată astăzi, 07.11.2017, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor fiind realizată prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 C.proc.civ.rep..
Hotarare 12488/2017 din 07.11.2017Amână pronunţarea la data de 07.11.2017. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2017Amână pronunţarea la data de 31.10.2017. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2017Amână pronunţarea la data de 26.10.2017. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2017Amână pronunţarea la data de 19.10.2017. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017Pentru a se emite adresă către grefierul delegat pentru a efectua verificări cu privire la pârâta, urmând a se reveni cu citarea acesteia personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 17.07.2017Pentru administrarea probelor discutate şi încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017