D**** A*******
ReclamantL*** O***
PârâtL*** V*****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta D.A. , în contradictoriu cu pârâţii L.O. şi L.V., ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei, sub sancţiunea nulităţii.
Hotarare 735/2017 din 24.05.2017Pentru a se depune concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017Având în vedere că s-a semnat eliberarea din funcţie prin pensionare, începând cu data de 12 aprilie 2017 a domnului judecător - preşedintele completului 4; Având în vedere că s-a dispus desfiinţarea completelor C 4 CMF şi CP4 m, în perioada 06.04.2017 -11.04.2017 , operaţiune ce urmează a fi îndeplinită de preşedintele instanţei şi grefierul şef , prin repartizarea cauzelor prin sistemul ciclic ; Având în vedere că dosarele se vor repartiza prin sistemul ciclic, preşedintele completului de judecat la care se va repartiza cauza urmează a fixa termen, iar părţile vor fi citate conform dispoziţiei preşedintelui completului de judecată la care se va repartiza cauza.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017