G******* A******** S*
ReclamantM****** N******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI SA în contradictoriu cu pârâtul MARDARE NICOLAE. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 706 lei, cu titlu de pretenţii reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi dobânda legală aferentă la data plăţii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc. civ., azi 30.05.2017
Hotarare 1019/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea la data de 30.05.2017, prin punerea soluţiei la grefa instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017În vederea citării pârâtului cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu şi citarea martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 08.03.2017pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.01.2017În baza art. 1026 C.p.c , dispune transformarea obiectului prezentei acţiuni din cererea de valoare redusă în pretenţii, pe drept comun, sens în care dispune transpunerea prezentei cauzei de pe completul de judecată C3 CC (NCPC ) pe completul de judecată C3 (NCPC ). Judecarea prezentei acţiuni în şedinţa publică.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Înştiinţarea reclamantei - creditoare despre faptul că cererea sa nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute în Titlul X- procedura cu privire la cererea de valoare redusă ,referitor la faptul că instanţa apreciază necesar administrarea unui probatoriu mai amplu, interogatoriu, martori , eventuală expertiză tehnică de specialitate , aspect ce necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cereri de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016