M******* P****** M*****
InculpatM******* S**** D****
InculpatA******* A********** N******** A V****** - D******* R******** V***** I***
Parte civilăD******* G******* R******** A F********* P******
Parte civilă1. În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata MĂRĂCIUC PANSELA-MIRELA, pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art.270 alin.3 cu aplicarea art.274 din Codul Vamal, cu aplicarea art.76 alin.1 raportat la art.75 alin.2 lit.a şi b din Codul penal, precum şi a art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art.67 alin.2 din Codul penal raportat la art.274 din Codul Vamal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an. În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.91 alin.1 şi al art.92 alin.1 şi 2 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere fiind de 2 ani şi 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.92 alin.3 şi al art.93 alin.1 din Codul de procedură penală, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.92 alin.3 şi al art.93 alin.2 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, inculpata are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani. În temeiul art.93 alin.3 din Codul penal, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Hudeşti, jud. Botoşani sau la Primăria comunei Conceşti, jud. Botoşani. În temeiul art.91 alin.4 din Codul penal, precum şi al art.404 alin.2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatei că pe viitor conduita sa trebuie să fie una conformă normelor de convieţuire socială, precum şi că în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, se expune la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa dispunerii executării pedepsei. 2. În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MĂRĂCIUC SORIN-DOREL, pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art.270 alin.3 cu aplicarea art.274 din Codul Vamal, cu aplicarea art.76 alin.1 raportat la art.75 alin.2 lit.a şi b din Codul penal, precum şi a art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art.67 alin.2 din Codul penal raportat la art.274 din Codul Vamal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an. În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.91 alin.1 şi al art.92 alin.1 şi 2 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere fiind de 2 ani şi 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.92 alin.3 şi al art.93 alin.1 din Codul de procedură penală, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.92 alin.3 şi al art.93 alin.2 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani. În temeiul art.93 alin.3 din Codul penal, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Hudeşti, jud. Botoşani sau la Primăria comunei Conceşti, jud. Botoşani. În temeiul art.91 alin.4 din Codul penal, precum şi al art.404 alin.2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că pe viitor conduita sa trebuie să fie una conformă normelor de convieţuire socială, precum şi că în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, se expune la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa dispunerii executării pedepsei. În baza art.397 alin.1 din Codul de procedură penală, respinge ca fiind rămasă fără obiect pretenţia părţii civile D******* G******* R******** A F********* P****** IAŞI, de obligare a inculpaţilor la plata prejudiciului în valoare de 1588 lei, recuperat în cursul urmăririi penale. În temeiul art.112 alin.1 lit.b şi f din Codul penal, dispune confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 71 de pachete ţigarete marca Monte Carlo şi a cantităţii de 66 de pachete ţigarete marca Kent, toate cu timbru de acciză Ucraina, toate aflate la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani conform dovezii seria A nr.114 din data de 24.03.2016. În baza art.112 alin.1 lit.b, alin.2 şi 3 din Codul penal, dispune confiscarea de la inculpaţi a sumei de 1500 lei, reprezentând parte din valoarea autoturismului marca Renault, cu nr. de înmatriculare BT 05 MPI. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani a sumei totale de 720 lei, reprezentând onorariul cuvenit av. Lojniţă Tereza, desemnată din oficiu pentru a acorda asistenţă juridică inculpaţilor. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata către stat a câte 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care câte 210 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2017.
Hotarare 64/2017 din 29.03.2017În temeiul art.391 alin.1 din Codul de procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 29 martie 2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017se amână pentru a se reface procedura de citare cu partea civilă
Incheiere de sedinta din 15.02.2017