V****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 234 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului V****** V*****, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului V****** V*****, arestat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de 195 Cod penal pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 16 decembrie 2016 şi până la data de 14 ianuarie 2017 inclusiv. Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 130 lei, va fi achitat Baroului Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 7 decembrie 2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 93/2016 din 07.12.2016