D****** S*****
InculpatD******** I**** - C*******
InculpatI. Respinge cererea de revocarea măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul D****** S*****, prin apărătorul ales. În temeiul art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul la domiciliu pentru inculpatul D****** S***** cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului D****** S***** dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. II. Admite cererea formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN şi în consecinţă: În baza art. 242 al.2 Cpr.pen. înlocuieşte măsura preventivă a arestului preventiv, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. e C. proc. pen., luată faţă de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 202 alin 4 lit. d C. proc. pe o durată de 60 de zile. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN obligaţia de a nu părăsi imobilul apartament din mun. Galaţi, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv coinculpatul D****** S*****, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, pe nicio cale ori alte persoane ce urmează a fi audiaţi în instanţă, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 25.03.2016.