M***** R*****
InculpatCondamnă pe inculpatul M***** R*****, cu cetăţenie română şi moldovenească, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge” prev. si ped. de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea disp. art.5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul emis la data de 13.10.2016 în dosarul penal nr.12794/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din infracţiunea prev. şi ped. de art. 336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5Cod penal, conform disp.art.386 Cod procedură penală) şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală. În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art.71 alin. 2 Cod penal din 1968 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968. În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 2(doi) ani şi 8(opt) luni, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal din 1968. În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art. 71 alin 5 Cod penal din 1968 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii anterior menţionată suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 Cod procedură penală din 1968 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza dispoziţiilor art. 398 Cod procedură penală şi art.274 alin. 1 Cod procedură penală Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare (pentru inculpat comunicarea urmând a fi efectuată numai la adresa indicată pentru comunicarea actelor de procedură. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.03.2017.
Hotarare 836/2017 din 30.03.2017Amână pronunţarea la data de 30.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 15.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2017