Dosar 37180/215/2016 din 15.12.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 37180/215/2016
Data dosar:
15.12.2016
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M**** N****** în contradictoriu cu pârâta OMV PETROM SA, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6.554 lei, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă teren pentru perioada 08.09.2014-29.05.2018, precum şi în continuare, până la aducerea terenului în starea apt de împădurit. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la relocarea conductei, ca neîntemeiat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.039,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în măsura pretenţiilor admise, onorarii experţi şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 26 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 1799/2021 din 26.02.2021
  • Sedinta din data de 12.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2021
  • Sedinta din data de 29.01.2021 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.02.2021, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da posibilitatea părţilor să observe suplimentul la raportul de expertiză specialitatea silvicultură.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se repeta adresa către expertul specialitatea silvicultură.

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca expertul specialitatea pedologie să răspundă la obiecţiuni şi pentru a se întocmi de către expertul specialitatea silvicultură un supliment la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 22.05.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza având în vedere imposibilitatea de prezentare a reclamantului.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 CC( fost CCOM4 CC)
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de judecată acordat în data de 13 martie 2020, ora 9,00, cu termenul de judecată din data de 22.05.2020,ora 9,00, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată azi,11 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza , având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Judecătoriei Craiova nr. 2/2020.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 15.11.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se întocmi raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2019
  • Sedinta din data de 20.09.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2019
  • Sedinta din data de 07.06.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2019
  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru pentru a se întocmi raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se întocmi raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se face dovada achitării onorariului pentru expert.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la utilitatea probei cu expertiza specialitatea pedologie.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 26.10.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da posibilitatea părţilor să observe suplimentul la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2018
  • Sedinta din data de 06.07.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2018
  • Sedinta din data de 08.06.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se observa raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2018
  • Sedinta din data de 27.04.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2018
  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2018
  • Sedinta din data de 02.02.2018 la ora 09:00

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se întocmi raportul de expertiză specialitatea silvicultură.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2018
  • Sedinta din data de 08.12.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza la 02.02.2018 la Completul de judecată CIV 6, pentru a se observa răspunsul la obiecţiuni înaintat de către expert.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2017
  • Sedinta din data de 20.10.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se observa raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2017
  • Sedinta din data de 15.09.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2017
  • Sedinta din data de 12.05.2017 la ora 08:30

    Complet: Civil 6 ( fost CCOM4)
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se întocmi raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD