T***** E***** I******* S**
DebitorE**** N******
LichidatorD**** P************ A****
Creditordosarul a fost soluţionat la termenul din 23.01.2019
În temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L. În baza art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă lichidatorul judiciar C.I.I. E**** N****** de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea sentinţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi notificarea tuturor creditorilor prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei O.C.P.I. Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Executorie în temeiul art. 46 alin. 1 din Legea 85/2014. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 ianuarie 2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 60/2019 din 23.01.2019Amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2019. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 ianuarie 2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L., procedura simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. E**** N****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 371/1259/2016/a2, având ca obiect acţiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, în care Tribunalul Specializat Argeş a pronunţat sentinţa nr. 590/2 iulie 2018 (apelul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă,d e contencios administrativ şi fiscal are termen de judecată la data de 21 noiembrie 2018); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 27 februarie 2019.
Rezolutie din 07.11.2018În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L., procedura simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. E**** N****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 371/1259/2016/a2, având ca obiect acţiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, în care Tribunalul Specializat Argeş a pronunţat sentinţa nr. 590/2 iulie 2018; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 7 noiembrie 2018.
Rezolutie din 04.07.2018Acordă termen administrativ la data de 04.07.2018, pentru soluţionarea dosarului asociat nr. 371/1259/2016/a2, având ca obiect acţiune în răspundere. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună rapoarte de activitate lunare şi să formuleze eventuale cereri în procedură. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 19.03.2018Dispune citarea creditorului prin BPI, pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii, cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii. Amână cauza şi acordă termen la data de 19.03.2018, completul C2, ora 08.30, pentru formularea cererii cu propunerea de închidere a procedurii, cerere la care urmează să fie ataşate dovezile referitoare la bunuri (adrese de la primărie, OCPI şi serviciul auto). Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 19.02.2018În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea 85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare. Ridică dreptul de administrare al debitoarei. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe administratorul judiciar desemnat, respectiv C.I.I. E**** N******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu de 1.000 lei lunar la care se adaugă TVA plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat.. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii de 10 zile. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la data intrării în faliment a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror altor tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. În temeiul art. 86 din Legea 85/2014, da dispoziţii tuturor băncilor la care debitoarea are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. În temeiul art. 146 din Legea 85/2014, dispune notificarea intrării în faliment în procedură generală a debitoarei, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, prevăzută la art. 145 alin. 2 lit. e, ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru efectuarea menţiunii şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 146 alin. 2 din Legea 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului suplimentar: 15 decembrie 2017, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora: 5 ianuarie 2018; - termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului suplimentar; - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat: 31 ianuarie 2018. În temeiul art. 151-153 din Legea 85/2014, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 160 din Legea nr. 85/2014, Dispune lichidatorului judiciar întocmirea la fiecare 3 luni, începând cu data începerii lichidării, şi prezentarea comitetului creditorilor, a raportului asupra fondurilor obţinute di lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul. Termen pentru continuarea procedurii la 19 februarie 2018. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică din 30 octombrie 2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 692/2017 din 30.10.2017Dispune citarea creditorului prin BPI pentru discutarea propunerii de intrare în faliment. Pune în vedere creditorului să-şi precizeze poziţia cu privire la confirmarea administratorului judiciar desemnat de instanţă în cauză. Amână cauza şi acordă termen la data de 30.10.2017, completul C2, ora 08.30, pentru discutarea propunerii de intrare în faliment. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.10.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017Ia act de desemnarea administratorului special Gorgoi Roxana Elena, potrivit procesului-verbal al adunării generale a asociaţilor de la fila 107. Amână cauza şi acordă termen la data de 02.10.2017, completul C2, ora 08.30, pentru continuarea procedurii generale în perioada de observaţie. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.06.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Judecătorul sindic rămâne în pronunţare asupra cererii de deschidere a procedurii generale de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.04.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017În temeiul art. 71 alin. 1 teza I raportat la art. 67 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de debitoarea TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L., prin reprezentant legal, Gorgoi Roxana Elena. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală a debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu C.I.I. E**** N******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o retribuţie lunară de 1.000 lei, la care se adaugă TVA plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. Menţine debitoarei dreptul de administrare. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere debitoarei prevederile art. 82 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 83, art. 84 şi art. 96 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014, inventarierea bunurilor debitoarei în termen de 60 de zile de la deschidere, iar conform art. 58 lit. p din Legea nr. 85/2014, evaluarea acestora să se realizeze până la data stabilită pentru depunerea tabelului de creanţe. În temeiul art. 101 alin. 2 din Legea 85/2014 raportat la art. 902 alin. 2 pct. 16 Cod civil, dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art. 99 cu referire la art. 100 din Legea nr. 85/2014, dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării (opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulări); - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (declaraţiile de creanţe se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013 cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării) – 19 mai 2017; - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 9 iunie 2017; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă (contestaţiile se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru); - termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 5 iulie 2017. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 15 iunie 2017. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 24 aprilie 2017, raportul prev. de art. 92 din Legea nr. 85/2014, raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, şi până la 15 mai 2017, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă, conform art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 59 şi art. 5 pct. 28 din Legea nr. 85/2014, dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. Stabileşte termen de judecată la data de 12 iunie 2017. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 3 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 03.04.2017, completul C2, ora 08.30, pentru continuarea procedurii şi soluţionarea apelului împotriva hotărârii de deschidere a procedurii, care are termen la 08.03.2017 la Curtea de Apel Piteşti. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.02.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.02.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 20.02.2017, completul C2, ora 08.30, pentru continuarea procedurii şi soluţionarea apelului împotriva încheierii de deschidere a procedurii. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.01.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 23.01.2017În temeiul art. 71 alin. 1 teza a II-a raportat la art. 67 alin. 1 lit. g şi la art. 38 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de debitoarea TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L., prin reprezentant legal, Gorgoi Roxana Elena. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată a debitoarei TRACIA EXPERT INDUSTRY S.R.L. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d şi art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu C.I.I. E**** N******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o retribuţie lunară de 1.000 lei, la care se adaugă TVA plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarea declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere debitoarei prevederile art. 82 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 83, art. 84 şi art. 96 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Lichidatorul judiciar provizoriu va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, conform art. 64 lit. d din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, lichidatorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune lichidatorului judiciar notarea în Cartea funciară a deschiderii procedurii insolvenţei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În temeiul art. 99 cu referire la art. 100 din Legea nr. 85/2014, dispune lichidatorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă debitoarei şi oficiului registrului comerţului unde debitoarea este înmatriculată/înregistrată, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: - termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării (opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulări); - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (declaraţiile de creanţe se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013 cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării) – 13 ianuarie 2017; - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 23 ianuarie 2017; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă (contestaţiile se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru); - termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 20 februarie 2017. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 30 ianuarie 2017. Lichidatorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 9 ianuarie 2017, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă, conform art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabileşte termen de judecată la data de 23 ianuarie 2017. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016