M**** A*****
ContestatorRespinge ca prematur introdusa cererea de liberare condiţionată formulată de petenta condamnată M**** A*****, fiica lui Bebone şi Georgeta, născută la data de 12.07.1980, în prezent deţinută în Penitenciarul Colibaşi. În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. fixează termen de reiterare a cererii după împlinirea termenului prevăzut de lege. În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata către stat a sumei de 180 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2016.
Hotarare 1302/2016 din 10.06.2016Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a se înainta mandatul în executarea căruia se află petentul şi pentru a se comunica: data încarcerării acestuia, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit, dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată, precum şi să se înainteze copia sentinţei penale de condamnare a petentului Amână judecarea cauzei la 10.06.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de apărare. Se emite adresa la Biroul Colectiv de Asistenta Juridica Argeş sa desemneze un apărător din oficiu pentru condamnată. In baza art.259 alin.7 C.p.p. se va relua procedura de citare cu acesta. Amână judecarea cauzei la 20.05.2016. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 15.04.2016