V** C******
PetentÎn temeiul art. 4251 al. 7 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală rap. la art. 587 C.pr.pen., admite contestaţia formulată de către condamnata V. C. , în prezent aflată în Penitenciarul Gherla, împotriva Sentinţei penale nr.1972/14.12.2015 a Judecătoriei Gherla şi în consecinţă : Admite propunerea de liberare condiţionată cu privire la condamnata V. C. , în prezent aflată în Penitenciarul Gherla, şi dispune liberarea condiţionată a condamnatei din executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2337/2014 a Judecătoriei Gherla, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208, art.209 din Codul Penal din 1969 şi punerea acesteia în libertate, dacă nu este arestată în altă cauză. În temeiul art. 272 Cod Procedură Penală stabileşte onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 130 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului Cluj - av.Cuibus Cristina. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2016.
Hotarare 40/2016 din 03.02.2016