P******** D* P* L**** J********** F******
ApelantP******* G** E****
Apelant Intimat - InculpatDecis 1192/29.07.2016/În temeiul art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** F****** şi de apelantul-inculpat Pambilică Eugen împotriva sentinţei penale nr. 42/17.05.2016 pronunţată de Judecătoria Feteşti, în dosarul nr. 374/229/2016. Desfiin?ează în parte sentin?a penală apelată ?i, în fond, rejudecând: Înlătură dispoziţia din sentinţa penală apelată referitoare la revocarea, potrivit art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (2) C.p., a liberării condiţionate a pedepsei de 4 ani şi 6 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 14 din 11/01/2011 în dosarul nr. 1009/229/2010 de către Judecătoria Feteşti, definitivă prin decizia penală nr. 640/22.03.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni la care s-a adăugat restul de pedeapsă rămas de executat de 478 zile, condamnând astfel la o pedeapsă de 5 ani, 11 luni şi 23 de zile de închisoare. Menţine pedeapsa aplicată de 4 ani şi 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată de 4 ani şi 8 luni închisoare prevenţia de la 08.02.2016 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 42/17.05.2016 pronunţată de Judecătoria Feteşti, în dosarul nr. 374/229/2016. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Strugariu Aura, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile MJ şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din prezentul apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.07.2016.
Hotarare 1192/2016 din 29.07.2016