C**** A***** R******
InculpatS***** G******
InculpatN****** G******* C*********
Parte civilăC**** A***** R****** - A****** I***** B*****
InculpatS***** G****** - A****** I***** B*****
InculpatI. În temeiul art.233 alin 1 Cp, art. 234 alin.1 lit.c , d, f, Cp. cu aplicarea art.396 alin 10 C.pr.pen condamnă inculpatul C**** A***** R****** cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi interzicerea drepturilor prevăzute la art.66 lit a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat .În temeiul art.65 Cp interzice drepturile prevăzute la art.66 lit a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat .În temeiul art.205 alin 1 Cp cu aplicarea art.396 alin 10 Cp condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.În temeiul art.39 alin 1 lit b Cp aplică pedeapsa de 3 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani 4 luni .În temeiul art.72 Cp deduce din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive a inculpatului de la data de 16.02.2016 până în prezent. În temeiul art.399 alin 1 C.pr.pen rap.la art.223 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului. EXECUTORIE. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea ?i func?ionarea Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.În temeiul art.274 C.pr.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1610 lei , din care câte 230 lei onorarii avocat din oficiu în cursul urmăririi penale şi judecăţii se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. II. În temeiul art.233 alin 1 Cp, art. 234 alin.1 lit.c , d, f, Cp. cu aplicarea art.396 alin 10 C.pr.pen condamnă inculpatul Stoica Gabriel, recidivist la pedeapsa închisorii de 3 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi interzicerea drepturilor prevăzute la art.66 lit a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat . În temeiul art.65 Cp interzice drepturile prevăzute la art.66 lit a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat .În temeiul art.205 alin 1 Cp cu aplicarea art.396 alin 10 Cp condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.În temeiul art.39 alin 1 lit b Cp aplică pedeapsa de 3 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 4 luni .În temeiul art.104 alin 2 Cp revocă liberarea condiţionată acordată inculpatului prin sp.nr.52/2015 a Judecătoriei Braşov iar în temeiul art.43 Cp adaugă restul rămas neexecutat de 518 zile la pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 9 luni şi 3 zile.În temeiul art.72 Cp deduce din pedeapsa de 4 ani, 9 luni şi 3 zile perioada arestării preventive a inculpatului de la data de 16.02.2016 până în prezent. În temeiul art.399 alin . C.pr.pen rap.la art.223 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului.EXECUTORIE. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea ?i func?ionarea Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.În temeiul art.274 C.pr.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1610 lei , din care câte 230 lei onorarii avocat din oficiu în cursul urmăririi penale şi judecăţii se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.III. În temeiul art.255 C.pr.pen dispune restituirea către persoana vătămată a obiectelor ridicate de la aceasta ( coletul 2,3 4,5, 9 şi 11) aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Rupea. IV. În temeiul art. 397 alin 2 C.pr.pen coroborat cu art.1357 C.civ admite acţiunea civilă formulată de partea civilă N****** G******* C********* şi în consecinţă obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 91 lei daune materiale şi 10.000 lei daune morale.Ia act că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov nu a formulat pretenţii civile. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică azi 25.04.2016.
Hotarare 31/2016 din 25.04.2016