B********* D******
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatAdmite, în parte, cererea formulată de petentul B********* D******, împotriva procesului-verbal de contravenţie PVLX nr.005036/11.03.2016, în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată petentului prin procesul - verbal de contravenţie seria PVLX nr.005036/11.03.2016, cu sancţiunea avertisment. Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie . Atrage atenţia petentului asupra necesităţii respectării pe viitor a dispoziţiilor legale în materie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, în cazul exercitării căii de atac cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată în şedinţă publică din 02martie 2017, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 317/2017 din 02.03.2017având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 02.03.2017, ora 10:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017Acordă termen pentru ca petentul să facă dovada că nu realizează venituri.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Acordă termen la data de 12.01.2017, pentru lipsa părţilor şi a martorului Mitrache Emanuel, care se va cita cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Având în vedere hotărârea nr.2 adoptată în data de 09.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bălceşti, convocată potrivit art.17 alin.1 coroborat cu art.16 alin.1 lit.c şi art.15 alin.1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr.1375/2015, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Încuviinţează proba cu înscrisurio şi un martor solicitată de petent.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016