Dosar 378/86/2016 din 28.01.2016

dizolvare societate (registrul comerţului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 378/86/2016
Data dosar:
28.01.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
dizolvare societate (registrul comerţului)
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2016 la ora 10:00

    Complet: C2FP
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect „dizolvare societate” formulată de reclamantul ORNC- ORC Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC Katy-Pucy SRL. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de dizolvare şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei hotărâri în condiţiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei formulată de intervenienta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SUCEAVA. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii prevăzute de art. 237 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 31/1990. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.04.2016.

    Hotarare 122/2016 din 22.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD