Ş******** I**** R***
CondamnatPrin rezoluţia din 15.01.2016 s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 20.01.2016.
În baza articolului 154 alineat 3 şi 6 din Legea 302/2004 republicată admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare italiene de transferare a persoanei condamnate Ş******** I**** R***, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. În baza art. 155 din Legea 302/2004 dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 489/14 R.G. SENT. dată de Tribunalul din Varese, prin care persoana condamnată Ş******** I**** R*** a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 1520 zile, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 81 alineatul 1, art.110, art. 628 alineatele 1,3 din Codul penal italian şi art. 4 din Legea nr. 110/1975. În baza art. 154 alin 4 litera a din Legea nr. 302/2004, admite cererea de transfer a persoanei condamnate Ş******** I**** R*** în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 1520 zile şi dispune transferarea persoanei condamnate Ş******** I**** R*** într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acesteia. Constată că persoana condamnată Ş******** I**** R*** se află deţinută în Penitenciarul Varese – Italia. Deduce din pedeapsa închisorii de 1520 zile perioada executată din 14 februarie 2014 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate Ş******** I**** R*** la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului. Onorariu parţial pentru apărător din oficiu, avocat Coroian Emilia, în sumă de 200 lei, conform delegaţiei nr. 327 din 18 ianuarie 2016 emisă de Baroul Bihor se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Hotarare 20/2016 din 18.02.2016Faţă de lipsa răspunsului autorităţilor judiciare din Italia.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016În vederea emiterii unei adrese autorităţilor judiciare din Italia pentru a comunica data la care a început executarea pedepsei persoana condamnată Ş******** I**** R*** şi perioadele executate de către acesta.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016