A******** D* P********** D******** Y**
ApelantI****
IntimatC*** C*** A****
IntimatAdmite apelul declarat de apelanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI DIAMANTUL Y6 împotriva sentinţei civile nr.5514/2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 06.05.2016, sentinţă pe care o schimbă în parte: Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI DIAMANTUL Y6 în contradictoriu cu pârâta S.C. I**** S.R.L., Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 8962,73 RON cu titlu de debit (numerar nepredat la încetarea contractului de management economic). Respinge, ca neîntemeiată, cererea accesorie formulată de pârâtă privind compensarea sumei de 8962,73 RON cu suma de 5400 RON, la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr.8256/29.04.2011 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.32671/245/2010. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi la prima instanţă, până la limita sumei de 1000 RON, şi obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 1254 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la prima instanţă. Păstrează celelalte dispozi?ii ale sentin?ei civile apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 282 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel. Respinge ca neîntemeiată cererea accesorie formulată de intimată privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică astăzi, 29.12.2016.
Hotarare 2215/2016 din 29.12.2016Amână pronunţarea la data de 29.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2016Amână pronunţarea la data de 21.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016Pentru ca apelanta să facă dovada calităţii de reprezentant a semnatarilor cererii de apel, precum şi ca apelanta să depună la dosar precizările solicitate de către instanţă, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016