Ş**** I**
ReclamantŞ**** G*******
PârâtF**** M****
PârâtAdmite acţiunea precizată cu privire la câtimea masei succesorale. Consfinţeşte înţelegerea părţilor consemnată în TRANZACŢIA încheiată şi semnată la data de 04.04.2017. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Respinge cererea de restituire a jumătate din taxa de timbru achitată de reclamant. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.04.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 849/2017 din 04.04.2017Acordarea unui nou termen părţilor în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, tranzacţia fiind deja încheiată, urmând să fie semnată în faţa instanţei la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 04 Aprilie 2017, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art. 229 C. proc.civilă. Calea apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Ia act că apărătorul reclamantului a arătat că părţile nu au ajuns la o înţelegere pentru la stinge litigiul pe cale amiabilă; Ia act că s-a depus la dosar azi, în şedinţă publică, precizare de acţiune cu privire la câtimea obiectului cererii într-un singur exemplar, obligându-se să depună până la sfârşitul şedinţei două copii după precizarea de acţiune pentru a fi comunicate pârâţilor, Admite în parte, cererea de probatoriu formulată de reclamant prin apărătorul ales. În temeiul art. 258 Cod proc. civilă raportat la art. 255 Cod proc. civilă, Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâţilor, urmând să fie citată pârâta lipsă cu menţiunea să se prezinte la interogatoriu la termenul următor, iar pârâtului prezent i se pune în vedere să se prezinte la interogatoriu la termenul următor; proba cu înscrisuri cele ce au fost deja depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată, comunicate pârâţilor în procedura prealabilă scrisă, dar şi în completare, urmând ca acestea să fie depuse la dosar cu 5 zile înainte de termenul ce se va acorda şi proba cu expertiză de specialitate, ce urmează a fi efectuată ulterior pronunţării încheierii de admitere în principiu, în sensul identificării, evaluării bunurilor şi lotizării acestora, bunuri ce fac obiectul masei succesorale, ce au aparţinut defuncţilor pentru care se solicită ieşirea din indiviziune în prezenta cauză. În ce priveşte proba cu doi martori, va proroga discutarea admisibilităţii probei după administrarea probei cu interogatoriu Dispune citarea pârâtei cu menţiunea să se prezinte la interogatoriu. Pune în vedere pârâtului să se prezinte la interogatoriu. Pune în vedere reclamantei să prezinte martorii la termenul următor în vederea audierii. Pentru administrare probe, Amână judecarea cauzei la 28 Februarie 2017, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art. 229 C. proc.civilă. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Admite solicitarea părţilor, care au arătat azi în şedinţa publică, că doresc acordarea unui termen pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. În conformitate cu art. 221 Cod procedură Civilă, Acordă un nou termen părţilor la data de 17 Ianuarie 2017 pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă şi pentru a se materializa această înţelegere. Constată că în procedura prealabilă scrisă, pârâţii nu au depus la dosar întâmpinare, care este obligatorie, nu şi-a formulat apărări în cauză şi nu au invocat excepţii, în conformitate cu art. 208 Cod procedură Civilă urmând a fi decăzuţi din dreptul de a mai propune probe. Prorogă discutarea probatoriului în caz că părţile nu vor ajunge să încheie litigiul pe cale amiabilă. În temeiul art. 238 Cod proc. civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei şase luni, termen la care au achiesat şi apărătorul reclamantului şi pârâţii. Pentru administrare probe, Amână judecarea cauzei la 17 Ianuarie 2017, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art.229 Cod procedură Civilă şi pentru când se vor cita pârâtul lipsă cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016