P***** A**
ReclamantR****** M****
PârâtP***** A**** L*******
PârâtP***** I***** M*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta P***** A**, în contradictoriu cu pârâtele R****** M****, P***** A**** L*******, P***** I***** M*****, şi în consecinţă dispune: - constată deschisă succesiunea defunctului Peptan Ion, decedat la data de 06.10.1992, cu unic moştenitor legal acceptant pe reclamanta P***** A**,,
Hotarare 733/2016 din 29.11.2016Admite cererea de amânare formulată de avocat Ciulei daniela în vederea citării pârâtelor lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2016, termen cunoscut de părţile prezente şi pentru care se vor cita pârâtele P***** A**** L******* şi P***** I***** M*****. Pârâtele COMUNA CICLOVA ROMÂNĂ şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, raportat la disp. art. 229 Nou C.pr.civ. dat fiind îndeplinită legal procedura de citare cu aceasta ( fila 58,59 dosar), este prezumat că au luat termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016În temeiul art.258 alin.1 noul Cod de procedură civilă, încuviinţează reclamantei proba cu doi martor, respectiv Lupu Savei Ana şi Ardelean Ana în dovedirea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 312 alin.2) noul Cod de procedură civilă fixează un nou termen de judecată pentru administrarea probei cu martori. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2016, termen cunoscut de părţile prezente şi pentru care se vor cita pârâtele P***** A**** L******* şi P***** I***** M***** şi martorii reclamantei Lupu Savei Ana şi Ardelean Ana. Pârâtele COMUNA CICLOVA ROMÂNĂ şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, raportat la disp. art. 229 Nou C.pr.civ. dat fiind îndeplinită legal procedura de citare cu aceasta ( fila 58,59 dosar), este prezumat că au luat termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016