I**** I****
Apelant PetentI************ J******* D* P****** N****
Intimat IntimatAdmite apelul declarat de I**** I**** împotriva sentinţei civile nr. 2225 din data de 26.09.2016 pronunţată de Judecătoria Roman, jud. Neamţ, în contradictoriu cu intimatul IPJ Neamţ. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul următor: Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PNTX nr. 0065774 din data de 16.05.2016 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, cu privire la faptele prevăzută de art. 14 lit. c) şi d), raportat la art. 161 lit. l din HG. 1391/2006. Înlătură sancţiunea avertismentului şi ce a amenzii în cuantum de 750 lei, aplicată pentru faptele contravenţionale menţionate. Menţine procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PNTX nr. 0065774 din data de 16.05.2016 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, cu privire la fapta prevăzută de art. 161 lit. f din HG. 1391/2006, pentru care s-a aplicat sancţiunea amnezii în cuantum de 750 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2017.
Hotarare 525/2017 din 05.04.2017Având în vedere că cererea de apel nu a fost semnată de către apelantul-petent, s-a acordat un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017