S*** R** H**** S*****
ReclamantM***** G********
PârâtAdmite cererea reclamantei SC RDE HURON S.R.L., în contradictoriu cu pârâta M***** G********, având ca obiect cerere de valoare redusă, şi în consecinţă : Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 380,25 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate acesteia din urmă în perioada iunie 2015 – iunie 2016. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantumul prevăzut de dobânda legală ce vor începe să curgă de la data scadenţei fiecărei sume menţionată pe facturile anexate la dosarul cauzei, respectiv după împlinirea unui termen de 30 zile de la data scadenţei fiecărei sume menţionată în cuprinsul facturilor, până la data achitării fiecărei sume la care se aplică penalităţile. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel poate fi depusă la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2016.
Hotararecameraconsiliu3371/2016 din 02.11.2016