T**** L****
InculpatT**** L****
InculpatÎn baza art. 396 al.1, 4 C.pr.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 1 an ( un an ) închisoare în sarcina inculpatului T**** L****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al.1 C.pen. cu aplic. art. 396 al.10 C.pr.pen. În baza art. 396 al.1, 4 C.pr.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 1 an ( un an ) închisoare în sarcina aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 al.1 C.pen. cu aplic. art. 396 al.10 C.pr.pen. În baza art. 38 al.2 C.pen., art. 39 al.1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni ( patru luni ) închisoare prevăzut de lege, rezultând în final pedeapsa de 1 an şi 4 luni ( un an şi patru luni) închisoare. În baza art. 83 C.pen. dispune amânarea aplicării pedepsei , stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 al. 1 C.pen. , calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Conform art. 84 al.2 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin , în condiţiile stabilite de instanţă. În baza art. 85 al. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa - să anunţe , în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea - să comunice schimbarea locului de muncă - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 C.pen. , a căror nerespectare atrage revocarea amânării aplicării pedepsei , în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse , ori în cazul comiterii unei noi infracţiuni. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 170 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de Apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2016.
Hotarare 117/2016 din 01.11.2016