R**** C***** S******** R****** S** - P*** R****** L****
ReclamantC***** M****** S*******
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea având ca obiect evacuare formulată de reclamanta Rabon Credit Solutions România SRL, în contradictoriu cu pârâta C***** M****** S*******. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2017
Hotarare 3516/2017 din 15.09.2017Suspendă judecata conf. art. 242 pct.1 Cod proc. civilă pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilită prin încheierea din 21.10.2016.Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.Pronunţată în şedinţa publică.
Incheiere suspendare din 11.11.2016Citarea pârâtei C***** M****** S******* la adresa indicată la fila 27 dosar, urmând a se preciza şi numărul apartamentului astfel cum rezultă din menţiunile existente în înscrisul de la dosarul cauzei, cu menţiuni pentru agentul procedural de a comunica actul procedural potrivit art.1037 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv dacă imobilul este închis, toate notificările, citaţiile şi celelalte acte de procedură emise potrivit dispoziţiilor prezentului titlu vor fi afişate la uşa imobilului, respectiv va fi afişată înştiinţarea. Pârâta C***** M****** S******* se va cita şi la adresa din mun.Suceava, str.Ion Vodă Viteazu nr.1, bl.B2, sc.C, ap.14. Se va cita reclamanta Rabon Credit Solutions România SRL cu menţiunea de a preciza adresa completă a pârâtei C***** M****** S*******.
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Repune cauza pe rol. Se va cita reclamanta cu menţiunea de a preciza adresa completă care să conţină numele străzii, numărul casei sau apartamentului pe care este situat imobilul din care se solicită evacuarea, având în vedere că în acţiune s-a solicitat identificarea cadastrală a imobilului iar prevederile art.1037 Cod procedură civilă impun citarea la imobilul din care se solicită evacuarea, în speţă, citaţia emisă în sat Sf.Ilie, comuna Şcheia, jud.Suceava fiind restituită cu menţiunea „destinatar necunoscut în Sf.Ilie”.
Incheiere de sedinta din 09.09.2016Se va citata pârâta pentru termenul viitor de la ambele adrese Suceava, str.Ion Vodă Viteazu, nr.1, bl.B.2, sc.C, ap.14, jud.Suceava şi din sat Sf.Ilie, comuna Şcheia, jud.Suceava. Amână cauza la data de 09 septembrie 2016, completul C1, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune originalul taxei judiciare de timbru de 50 lei, aferentă cererii de repunere pe rol precum şi dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite de către instanţă prin încheierea din data de 24.06.2016 şi să indice probele pe care le solicită în dovedirea faptului că pârâta nu a părăsit imobilul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 august 2016.
Incheiere de sedinta din 17.08.2016În temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă suspendă judecata cauzei formulată de reclamanta Rabon Credit Solutions România SRL, în contradictoriu cu pârâta Cusnir Mariana Steliana, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă prin încheierea din 24.06.2016. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.07.2016.
Incheiere suspendare din 01.07.2016În baza art. 153 Cod procedură civilă, faţă de lipsa de procedură cu pârâta, Apreciind necesar a se stabili noi elemente de identificare a locuinţei acesteia şi, practic, a imobilului în litigiu, din care reclamanta solicită evacuarea, Se va verifica pârâta în aplicaţia DEPABD pentru a se stabili domiciliul acesteia şi se va relua procedura de citare la domiciliul care rezultă în urma verificării. Se va emite adresă către reclamantă pentru a comunica şi alte elemente de identificare a imobilului în litigiu, respectiv de a depune o copie a actului de adjudecare nr. 119 din 10.10.2013 emis în dosarul de executare silită nr. 119/2012 al B.E.J. Rusu Cristian Silviu din Rădăuţi, ce constituie actul de proprietate al vânzătorului Volksbank România, de la care reclamanta a cumpărat acest imobil. Totodată, să indice probele din care rezultă că pârâta nu a părăsit acest imobil până în prezent. Amână cauza la data de 01 iulie 2016, completul C1, pentru când se va cita pârâta.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016Refacerea procedurii de citare şi citarea pârâtei Cusnir Mariana Steliana la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv sat Sf.Ilie, comuna Şcheia, jud.Suceava.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016