P******* M***** S******
Apelant InculpatB**** V******
Apelant Parte civilăP******** D* P* L**** T********* V*****
Reprezentant legalRespinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul P******* M***** S******, şi de partea civilă B**** V******, împotriva sentinţei penale nr. 40 din data de 09 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3862/90/2015. Deduce la zi prevenţia. Obligă pe inculpatul P******* M***** S****** la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat,iar pe partea civilă B**** V****** la plata sumei de 100 lei, cu acelaşi titlu. Onorariul avocat oficiu în cuantum de 260 lei rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2016 la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Hotarare 1034/2016 din 12.10.2016Amână cauza la 12.10.2016. Încuviinţează cererea formulată de apelantul inculpat, prin apărător, de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2016, pentru când se reia procedura de citare a inculpatului la locul de deţinere. Prorogă discutarea probatoriului la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016În baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul P******* M***** S******, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, măsură pe care o menţine. Fixează termen intermediar la data de 12 iulie 2016, ora 10:00, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului. Termen fond: 21.09.2016 Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare intermediara 684/2016 din 08.06.2016