A******** A***** S****** P*** Î*********** C***** C*********
PetentP******** D* P* L**** J********** S******
Reprezentant legalAdmite cererea. Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale Asociaţiei Aiesec Suceava cu sediul în municipiul Suceava, str. Universităţii, nr. 13, cam. Club Studenţesc, corpul E (demisol), jud. Suceava, conform procesului verbal al Adunării Generale din 05.01.2016, actului adiţional la act constitutiv şi noului statut autentificate de Biroul Individual Notarial Atănăsoaei Petru sub nr. 867 şi respectiv 868 din 25.04.2016. Dispune înregistrarea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa instanţei. În termenul prevăzut de art. 39 alin. 2, conform art. 40 alin. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 954/2000 modificat prin Ordinul nr. 2534/2012, prezenta încheiere se va comunica împreună cu actele modificatoare Ministerului Justiţiei, în sistem informatizat. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru P******** D* P* L**** J********** S******, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 mai 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 24.05.2016