A****** G******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I*** Î* N***** Ş* P***** S******** F***** M******** R****
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieConstată perimată acţiunea, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul A****** G******, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în numele şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Roman. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi:24.09.2018
Hotarare 1037/2018 din 24.09.2018În temeiul dispoziţiilor art.242 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei, având ca obiect restituire timbru de mediu, formulată de reclamantul A****** G******, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice Iaşi, în numele şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Roman. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău pe toată durata suspendării judecării cauzei. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 29.01.2018
Incheiere suspendare din 29.01.2018Acordă termen la cererea apărătorului reclamantului pentru depunerea la dosar a răspunsului primit de la pârâtă privind achitarea taxei timbru mediu.
Incheiere de sedinta din 20.11.2017Amână cauza la 20.11.2017, ora 09,00 pentru depunerea chitanţei de achitare a taxei de timbru sau răspunsul primit de la pârâtă sub sancţiunea suspendării judecării cauzei
Incheiere de sedinta din 09.10.2017Repune cauza pe rol. Acordă termen la 09.10.2017, pentru a se cita reclamantul cu menţiunea depunerii chitanţei de achitare a taxei a cărei restituire o solicită.
Incheiere de sedinta din 10.08.2017În temeiul dispoziţiilor art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei, având ca obiect restituire timbru de mediu, formulată de reclamantul A****** G******, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice Iaşi, în numele şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Roman. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău pe toată durata suspendării judecării cauzei. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi:08.05.2017
Incheiere suspendare din 08.05.2017