I********* M****
ReclamantS* M******* S*
PârâtS* B******* E*** S**
PârâtIa act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamantul I********* M****, în contradictoriu cu pârâtul Building Exim SRL. Admite în parte acţiunea astfel cum a fost modificată şi precizată, având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul I********* M****, în contradictoriu cu pârâtul S* M******* S*. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 133.473 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă a imobilului, aferentă perioadei 23.03.2015-19.04.2016. Respinge ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtului S* M******* S* la plata sumei de 11.653,8 lei reprezentând contravaloare impozit teren. Obligă pârâtul S* M******* S* la plata către reclamant a sumei de 4474 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru în limita pretenţiilor admise şi onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.10.2016.
Hotarare 2933/2016 din 20.10.2016Având în vedere hotărârea nr. 6/09.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, prin care s-a dispus începând cu data de 19.09.2016 radicalizarea formei de protest, în sensul că se vor judeca doar cauzele de tip urgent respectiv, ordonanţele pre?edin?iale, cererile de suspendare provizorie executării silite, cererile de emitere a ordinelor de protecţie şi cererile vizând internarea medicală nevoluntară, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, constatând că prezenta cauză nu se regăse?te printre cauzele de tip urgent , va acorda termen la data de 20 oct. 2016
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Emite adresă către expertul Ion Cristian Viorel.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Respinge cererea de restituire taxă timbru formulată de petentul I********* M****. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.Severin. Pronunţata in şedinţa publica azi, 28.04.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 28.04.2016