V*** I* N******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul VATA NORBERT, la pedepsele de: - 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul fără permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (l) Cod penal; - 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", prevăzută de art. 336 alin. (l) Cod penal. În baza art. 39 alin. (1) lit. e) raportat la art. 38 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de 5 luni închisoare, urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere pe o durată de 2 ani, conform prevederilor art. 92 Cod penal. Conform dispoziţiilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei com. Sânsimion sau com. Sântimbru jud. Harghita. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 350 lei în cursul urmăririi penale). Cheltuielile cu interpretul rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 09.11.2016.
Hotarare 948/2016 din 09.11.2016amână deliberarea şi pronunţarea în cauză la 09.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2016