Dosar 3899/62/2016 din 08.08.2016

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3899/62/2016
Data dosar:
08.08.2016
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2020 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Fond

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar INFO-DIP INSOLVENCY SPRL. Constată reuşita planului de reorganizare. În temeiul art. 175 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii de reorganizare prin continuarea activităţii debitoarei SC AGROVIT SA, . În temeiul art. 180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe administratorul judiciar şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28.09.2020.

    Hotarare 634/2020 din 28.09.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru achitarea integrală a creanţei curente faţă de AJFP şi discutarea închiderii planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 06.04.2020 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    suspendat - stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 10.02.2020 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    Având în vedere că prin Hotărârea nr. 5 din 06.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată a cauzelor, iar prezenta cauză dedusă judecăţii nu are caracter urgent, discutarea închiderii perioadei de aplicare a planului de reorganizare, va acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare, achitarea creanţelor curente, discutarea închiderii perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 04.11.2019
  • Sedinta din data de 10.06.2019 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare, pentru efectuarea punctajului cu AJFP şi soluţionarea contestaţiilor

    Incheiere de sedinta din 10.06.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare şi a se răspunde cererii de plată a creanţelor curente formulată de AJFP

    Incheiere de sedinta din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Încheiere

    Respinge cererea formulată de creditoarea ADMINISTRA?IA JUDE?EANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, pentru deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei SC AGROVIT SA-în reorganizare, ca neîntemeiată. Termen pentru continuarea procedurii de reorganizare la data de 18.03.2019, pentru când se vor cita păr?ile prin BPI. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 10.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 10.09.2018 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 10.09.2018
  • Sedinta din data de 16.04.2018 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 16.04.2018
  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 23.10.2017
  • Sedinta din data de 19.06.2017 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru continuarea perioadei de aplicare a planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 19.06.2017
  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Confirmă planul de reorganizare al activităţii debitoarei SC AGROVIT SA – în insolvenţă, propus de debitoare şi votat de Adunarea creditorilor din data de 21.02.2017. De la data pronunţării prezentei activitatea debitorului este reorganizată şi devin incidente dispoziţiile art. 140 al. 1, 2, 3, 4, 6 ?i 7 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere debitoarei şi administratorului judiciar INFO DIP INSOLVENCY SPRL să respecte prevederile art. 141-144 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termen de judecată la data de 19.06.2017. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2017.

    Hotarare intermediara 332/2017 din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI2-CC
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar INFO-DIP INSOLVENCY SPRL. Confirmă în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC AGROVIT SA-în insolven?ă, pe INFO-DIP INSOLVENCY SPRL, cu un onorariu fix de 2.000 lei/lună+TVA ?i onorariu variabil de 4%+TVA din crean?ele recuperate, altele decât garan?ia băncii, de 3%+TVA din sumele distribuite creditorilor, când vânzarea se face către client identificat de administratorul judiciar, de 2%+TVA din sumele distribuite creditorilor, când vânzarea se face către client identificat de oricare dintre creditori ?i de 1%+TVA din valoarea netă a tranzac?iei, dacă bunul este adjudecat de către creditor. Dată în Camera de Consiliu ?i pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru discutarea confirmării planului de reorganizare a activităţii debitoarei sau deschiderea procedurii falimentului, funcţie de hotărârea adunării creditorilor

    Incheiere de sedinta din 30.01.2017
  • Sedinta din data de 21.12.2016 la ora 08:30

    Complet: CI2-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar INFO-DIP INSOLVENCY SPRL al debitoarei SC AGROVIT SA-în insolven?ă ?i în consecin?ă: Prelunge?te termenul prevăzut de art. 132 al. 1 din Legea nr. 85/2014 cu 30 de zile. Dată în Camera de Consiliu ?i pronun?ată în ?edin?a publică din data de 21.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 21.12.2016
  • Sedinta din data de 14.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CI2 (sala T4)
  • Amână cauza

    pentru finalizarea evaluării garanţiei, întocmirea tabelului definitiv şi planului de reorganizare, discutarea confirmării planului de reorganizare a activităţii debitoarei sau deschiderea procedurii falimentului, funcţie de hotărârea adunării creditorilor

    Incheiere de sedinta din 14.11.2016
  • Sedinta din data de 17.08.2016 la ora 09:00

    Complet: CI2-CC
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de către debitoarea SC AGROVIT SA având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei. În baza art. 71 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Constată ca debitoarea este în stare de insolvenţă şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC AGROVIT SA. Desemnează provizoriu administrator judiciar pe INFO-DIP INSOLVENCY SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014, cu o retribuţie provizorie de 3.000 lei+TVA şi onorariu de succes de 8% din valoarea fondurilor obţinute în beneficiul creditorilor. În baza art. 71, art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 99 alin 3 din Legea 85/2014, notificarea se va realiza conform Codului de Procedură Civilă şi se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În baza art. 100 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de 30.09.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 20.10.2016. Fixează termenul limită pentru întocmirea, înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 15.11.2016. Fixează prima şedinţă a adunării creditorilor la data de 25.10.2016, ora 12.00 şi dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului. În baza art.101 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor din averea debitorului. În baza art. 74 ?i art. 82 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca, în termen de maximum 10 zile de la data notificării prezentei, debitorul să depună la dosar toate documentele şi informaţiile, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. În baza art. 76 din Legea nr. 85/2014, Dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Administratorul judiciar va respecta dispoziţiile art. 58 şi următoarele din Legea 85/2014. Constată că debitoarea şi-a manifestat intenţia de reorganizare. În baza art. 39 alin. 3 din Legea privind nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor şi/ sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Termen pentru continuarea procedurii la data de 14.11.2016. Cu drept de opoziţie pentru creditori în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii de către administratorul judiciar, care se depune la Tribunalul Bra?ov. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17.08.2016.

    Incheiere de sedinta din 17.08.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD