Dosar 3899/86/2016 din 26.08.2016

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3899/86/2016
Data dosar:
26.08.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Admite cererea

    Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantului, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere şi pentru sumele neachitate până în prezent recunoscute prin sentinţa civilă nr. 60/2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8323/86/2008, completată prin sentinţa civilă nr. 653/2009 pronunţată în acelaşi dosar şi sentinţa civilă nr. 1562/2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5769/86/2010. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 16.01.2017

    Hotarare 55/2017 din 16.01.2017
  • Sedinta din data de 14.11.2016 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână cauza

    Pentru rectificarea citativului şi comunicarea acţiunii.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD