T***** Ş*****************
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul Tudose Ştefănel Florentin, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. În baza art. 336 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Tudose Ştefănel Florentin, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 38 alin. 1-39 alin. 1 lit. b C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând să execute în total 10 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01 februarie 2017. Preşedinte
Hotarare 16/2017 din 01.02.2017