S******* I**** P*** A************ P**
ContestatorAdmite contestaţia formulată de condamnatul condamnatului Sufragiu Ionuţ, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinţei penale nr. 756/24.06.2016 a Judecătoriei Vaslui şi rejudecând cererea de liberare condiţionată, Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului Sufragiu Ionuţ anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 218/2013 a Judecătoriei Bârlad, mandat de executare nr. 305/2013. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Sufragiu Ionuţ de sub puterea mandatului de executare nr. 305/2013 al Judecătoriei Bârlad, în afară de cazul în care este arestat sau condamnat în altă cauză penală. Atrage atenţia condamnatului că, în cazul comiterii unor noi infracţiuni de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, se poate dispune revocarea liberării condiţionate conform art. 61 Cod penal 1969. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 130 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu Oancea Rodica va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei (delegaţie nr. 588/13.07.2016). Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.08.2016.
Hotarare 201/2016 din 17.08.2016din lipsă de timp pentru deliberare, stabileşte pronunţarea pentru data de 17 august 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.08.2016