G****** C******** S** - P*** R****** L****
ReclamantM********* S****** - P*** P*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul General Construct SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava. Obligă pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire în cuantum de 42016 euro, pentru perioada 01.01.2014-28.02.2016, care se va calcula în lei la cursul BNR de 4,50 lei, astfel cum a solicitat reclamantul. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzilor legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 13/2011, aferente despăgubirii scadente şi neachitate, calculate de la data introducerii acţiunii (24.05.2016), astfel cum a solicitat reclamantul, şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7512,44 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu expert. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Suceava Pronunţată azi, 14.05.2021, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2115/2021 din 14.05.2021Având în vedere solicitarea expertului din prezenta cauză, D I S P U N E: În temeiul disp. art. 339 alin.2 Cod procedură civilă, încuviin?ează onorariul definitiv pentru exp. Lebădă Alexandru Călin în cuantum de 2626 lei, din care re?ine că s-a achitat un avans de 1000 lei, urmând ca diferen?a de 1626 lei să fie achitată de către reclamantă până la următorul termen de judecată, cu men?iunea că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar. Se va comunica prezenta încheiere Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2021, ora 8:30, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2021.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Pentru a da posibilitatea păr?ilor să studieze raportul de expertiză întocmit de d-l expert lebădă Alexandru Călin, D I S P U N E: Comunicarea către pârât a unui exemplar al raportului de expertiză. Pune în vedere păr?ilor ca, până la următorul termen de judecată să formuleze ?i să depună la dosar eventualele obiec?iuni la raportul de expertiză. Prorogă punerea în discu?ie a onorariului definitiv pentru expert după studiul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 19 februarie 2021, ora 8:30, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2020.
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Având în vedere aspectele stabilite prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 734/12.05.2020, Hotărârea nr. 25 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din 11.05.2020 şi Decizia nr. 134/11.05.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava, Având în vedere aspectele stabilite de către Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 13.05.2020, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie, Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, D I S P U N E: Revenirea cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, în sensul filei 212 dosar. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a aduce la cuno?tin?ă termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie 2020, ora 11.00, pentru când părţile urmează a fi citate potrivit disp. art. 153 din Codul de procedură civilă, cu următoarele menţiuni: că au posibilitatea judecării în lipsa părţii, ori a reprezentării prin avocat, pentru evitarea contactului direct cu alte persoane, în contextul pandemiei COVID-19; că au posibilitatea comunicării oricăror înscrisuri către instanţă în format electronic ( fax, e-mail). Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2020.
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 9 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava, coroborată cu Hotărârea 192 din data de 12.03.2020 a CSM - Sec?ia pentru Judecători, în raport de declararea de către OMS a epidemiei de coronavirus ca pandemie, a hotărât ca, în perioada 12.03.2020-24.04.2020, să fie solu?ionate doar cauzele urgente men?ionate în Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de Conducere. Constatând că prezenta cauză nu face parte din cauzele men?ionate în Anexa 1 la Hotărârea nr. 9 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava, instan?a urmează a amâna prezenta cauză Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, D I S P U N E: Revenirea cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, în sensul filei 208 dosar. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a aduce la cuno?tin?ă termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 05 iunie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, D I S P U N E: Revenirea cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, în sensul filei 201 dosar. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a aduce la cuno?tin?ă termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 13 martie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2019.
Incheiere de sedinta din 29.11.2019Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, D I S P U N E: În temeiul art. 187 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură civilă, amendează pe d-l expert Lebădă Călin cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei pentru nedepunerea la termen a raportului de expertiză în termenul prev. de disp. art. 336 Cod procedură civilă. Revenirea cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, în sensul filei 197 dosar. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a aduce la cuno?tin?ă termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 29 noiembrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.09.2019.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019Având în vedere că nu a fost înaintat la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, Se va reveni cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, sub sanc?iunea amendării în conformitate cu disp. art. 187 alin.1 pct.1 lit.d Cod procedură civilă. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a aduce la cuno?tin?ă termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2019.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019Se va reveni cu adresă către exp. Lebădă Alexandru Călin pentru a definitiva ?i a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, sub sanc?iunea amendării în conformitate cu disp. art. 187 alin.1 pct.1 lit.d Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 12 aprilie.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2019.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019Având în vedere Hotărârea nr. 36 din 29 august 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 15, ca urmare a desfiinţării acestui complet, amână judecarea cauzei la data de 08.02.2019, completul C 7, sala 306, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Menţine dispoziţiile instanţei de la termenul anterior de judecată, în sensul că se va reveni cu adresă către exp. Lebădă Călin pentru depunerea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2018.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Revine cu adresă către expert Lebădă Alexandru Călin, în sensul filei 173. Amână judecarea cauzei la data de 25.10.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2018.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Revine cu adresă către expert Lebădă Călin pentru a fi înştiinţată să efectueze şi să depună cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termenul de judecată, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31 Mai 2018, ora 08:30, Complet C 15, Sala 206, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 Martie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.03.2018Se vor comunica pârâtei precizările formulate de către expert, cu menţiunea de a răspunde solicitării formulate. Se va reveni cu adresă către expert Lebădă Călin cu menţiunea de a depune raportul de expertiză în număr suficient de exemplare, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată acordat, cu menţiunea că este ultimul termen de judecată acordat în acest sens, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână cauza la data de 01 Martie 2018, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Se va reveni cu adresă către expert Lebădă Călin cu menţiunea de a depune raportul de expertiză în număr suficient de exemplare, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată acordat, cu menţiunea că este ultimul termen de judecată acordat în acest sens, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână cauza la data de 18 Ianuarie 2018, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Se va reveni cu adresă către expert Lebădă Călin cu menţiunea de a depune raportul de expertiză în număr suficient de exemplare, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată acordat. Amână cauza la data de 16 noiembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.09.2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de domnul expert Lebădă Constantin, sens în care, Revine cu adresă către domnul expert Lebădă Călin, cu menţiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză şi de a-l depune la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat, în data de 28.09.2017, în număr suficient de exemplare pentru instanţă şi fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 28.09.2017, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 22 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de domnul expert Lebădă Constantin, sens în care, Revine cu adresă către domnul expert Lebădă Călin, cu menţiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză şi de a-l depune la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat, în data de 22 Iunie 2017, în număr suficient de exemplare pentru instanţă şi fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 22 Iunie 2017, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de domnul expert Lebădă Constantin, sens în care, Revine cu adresă către domnul expert Lebădă Călin, cu menţiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză şi de a-l depune la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat, în data de 18 Mai 2017, în număr suficient de exemplare pentru instanţă şi fiecare parte, Amână judecarea cauzei la data de 18 Mai 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Încuviinţează cererea de înlocuire, formulată de doamna expert Dominte Rodica, sens în care, prin tragere la sorţi numeşte expert în prezenta cauză pe domnul expert Lebădă Călin. Se va emite adresă către domnul expert Lebădă Călin, cu menţiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză, având în vedere că avansul onorariu expert în cuantum de 1000 de lei, a fost achitat de reclamantă, conform ordinului de plată nr.2002 din data de 18.11.2016, ce urmează a fi transferat din contul doamnei expert Dominte Rodica în contul său, având în vedere următoarele obiective: 1.să se determine contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 808 mp teren curţi, proprietatea SC General Construct SRL, identică cu parcela nr.8157, înscrisă în CF. Nr.818 a comunei cadastrale Suceava, situată în municipiul Suceava, str.Dragoş Vodă, nr.4, jud.Suceava, pentru perioada 01.01.2014 - 28.02.2016; 2. să se determine preţul chiriei pe care l-ar fi putut percepe în perioada 01.01.2014 -28.02.2016 pentru închirierea suprafeţei de 808 mp teren curţi, proprietatea SC General Construct SRL, identică cu parcela nr.8157, înscrisă în CF. Nr.818 a comunei cadastrale Suceava, situată în municipiul Suceava, str.Dragoş Vodă, nr.4, jud.Suceava. Se va emite adresă către B.L.E. Suceava, pentru a face cunoscută înlocuirea doamnei expert Dominte Rodica cu domnul expert Lebădă Călin, cu solicitarea de a proceda la transferarea avansului onorariu expert în cuantum de 1000 de lei, ce a fost achitat de reclamantă, conform ordinului de plată nr.2002 din data de 18.11.2016, din contul doamnei expert Dominte Rodica, în contul domnului expert Lebădă Călin. Amână judecarea cauzei la data de 16 martie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiza tehnică de specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare, sens în care, prin tragere la sorţi numeşte expert în prezenta cauză pe doamna expert Dominte Rodica, şi stabileşte în sarcina reclamantului obligaţia de a depune la dosarul cauzei, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din dreptul de administrare a probei încuviinţate, onorariul provizoriu în cuantum de 1000 lei. Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză, după depunerea onorariului ce a fost stabilit la acest termen de judecată, având ca obiective: 1.să se determine contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 808 mp teren curţi, proprietatea SC General Construct SRL, identică cu parcela nr.8157, înscrisă în CF. Nr.818 a comunei cadastrale Suceava, situată în municipiul Suceava, str.Dragoş Vodă, nr.4, jud.Suceava, pentru perioada 01.01.2014 - 28.02.2016; 2. să se determine preţul chiriei pe care l-ar fi putut percepe în perioada 01.01.2014 -28.02.2016 pentru închirierea suprafeţei de 808 mp teren curţi, proprietatea SC General Construct SRL, identică cu parcela nr.8157, înscrisă în CF. Nr.818 a comunei cadastrale Suceava, situată în municipiul Suceava, str.Dragoş Vodă, nr.4, jud.Suceava. Se va emite adresă către B.L.E. Suceava, pentru a face cunoscută numirea expertului, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 17 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtului. Se va cita pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu”, cu un exemplar de pe interogatoriul depus astăzi la dosar, cu solicitarea de a depune până la termenul viitor de judecată răspunsurile la interogatoriu. Prorogă administrarea probei cu expertiză solicitată de reclamantă şi pune în vedere reclamantei să depună, la dosarul cauzei, obiective pentru expertiză solicitată. Se vor comunica pârâtei un exemplar de pe înscrisurile depuse astăzi la dosar de către reprezentantul reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 17 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, reclamanta prin prezenta reprezentantului, iar pârâta prin faptul că citaţia a fost semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2016.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016