I**** G****** I***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 5 Cod Penal, condamnă inculpatul: I.G.I., pentru săvârşirea -infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 indice 1 Cod Penal din 1969, la pedeapsa de 6 luni închisoare. -infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 indice 1 Cod Penal din 1969, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art.33 lit.” b” şi 34 lit.”b” C.pen. inculpatul va executa pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionată. În baza art.71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În temeiul art. 274, alin. 1 C.pr.penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2017.
Hotarare 75/2017 din 10.04.2017Amânat pronunţarea la 10.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2017Amânat pronunţarea la 05.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 01.03.2017administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 15.02.2017administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 11.01.2017pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 07.12.2016administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 02.11.2016pentru a fi audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 28.09.2016pentru a se cita inculpatul şi primii doi martori din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 10.08.2016