A****** N******** A F************* P******
ReclamantM********* P***** M**** D* A******* C***** Ş* A*************
PârâtM***** L*** O***** C* M**** D* A******
ReclamantAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ si Antreprenoriat , prin reprezentant, la emiterea actului administrativ de numire a reclamantei Marian Lola-Olguţa în funcţia publică de conducere de director de pe care a fost suspendată, respectiv, identificarea şi numirea acesteia pe funcţia publică de conducere corespunzătoare rezultată în urma reorganizării instituţiei publice pârâte. Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale, calculate conform legii, raportat la postul deţinut în prezent şi funcţia pe care ar fi trebuit să o ocupe începând cu data de 01.09.2015, daca ar fi fost respectată obligaţia de rezervare a postului aferent funcţiei publice de conducere al cărui titular era. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2017.
Hotarare 1991/2017 din 28.03.2017Amână pronunţarea la data de 28.03.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2017Pentzru a se lua la cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017