S******* N******
InculpatS******* M********
InculpatS******* G*******
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăAdmite cererea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, privind îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele, minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 226 din data de 20 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr. 400/86/2016 al Tribunalului Suceava. Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele, minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 226 din data de 20 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr. 400/86/2016 al Tribunalului Suceava, în sensul că în cuprinsul acestora, la paragraful privind soluţionarea laturii civile a cauzei, în loc de: „…suma de: 92.716 lei reprezentând: 68.162 lei impozit pe profit (debit) cu titlu de despăgubiri civile, la care se vor adăuga accesoriile aferente până la data achitării integrale a prejudiciului şi 24.554 lei accesorii impozit venit care au fost deja calculate până la data de 05.10.2016”, se va menţiona: „…suma de: 92.716 lei reprezentând: 68.162 lei impozit pe venit (debit) cu titlu de despăgubiri civile, la care se vor adăuga accesoriile aferente până la data achitării integrale a prejudiciului şi 24.554 lei accesorii impozit venit care au fost deja calculate până la data de 05.10.2016”. Îndreptarea erorii se face în toate exemplarele sentinţei sus-menţionate, cu care prezenta face corp comun. Cheltuielile judiciare din prezenta cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.11.2016Condamnă pe inculpaţii: 1. S******* N******, pentru comiterea infracţiunii de „evaziune fiscala”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1968, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 74 lit. a-c rap. la art. 76 lit. d Cod penal 1968 şi art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare. Face aplic. art. 71 al. 1 Cod penal 1969 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal 1968.. În temeiul art. 81 Cod penal 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 7 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni prev. de art. 82 Cod penal 1968 şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83, 84 şi 85 Cod penal 1968. Potrivit art.71 alin. 5 Cod penal 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 2. S******* M********, pentru comiterea infracţiunii de „evaziune fiscala”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal 1968, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 74 lit. a-c rap. la art. 76 lit. d Cod penal 1968 şi art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare. Face aplic. art. 71 al. 1 Cod penal 1969 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal 1968. În temeiul art. 81 Cod penal 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 7 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni prev. de art. 82 Cod penal 1968 şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83, 84 şi 85 Cod penal 1968. Potrivit art.71 alin. 5 Cod penal 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 3. S******* G*******, pentru comiterea infracţiunii de „evaziune fiscala”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal 1968, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 74 lit. a-c rap. la art. 76 lit. d Cod penal 1968 şi art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare. Face aplic. art. 71 al. 1 Cod penal 1969 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal 1968. În temeiul art. 81 Cod penal 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 7 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni prev. de art. 82 Cod penal 1968 şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83, 84 şi 85 Cod penal 1968. Potrivit art.71 alin. 5 Cod penal 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 19 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 1357 alin.1 şi art. 1382 Cod civil, obligă în solidar pe inculpaţii: S******* N******, S******* M******** şi S******* G******* să plătească părţii civile Statul Român – ANAF – DGRFP Iaşi – AJFP Suceava, suma de: 92.716 lei reprezentând: 68.162 lei impozit pe profit (debit) cu titlu de despăgubiri civile, la care se vor adăuga accesoriile aferente până la data achitării integrale a prejudiciului şi 24.554 lei accesorii impozit venit care au fost deja calculate până la data de 05.10.2016. În baza art. 249 Cod procedură penală, menţine măsurile asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor, până la achitarea integrală a prejudiciului, dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava: 1. prin ordonanţele nr. 456/P/2013 din 13.06.2015 şi puse în aplicare prin procesele verbale din 16.06.2015 încheiate de IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Compartimentul de Investigare a Criminalităţii Economice Fălticeni, faţă de inculpaţii: - S******* N******, pentru o casă de locuit în suprafaţă de 64 mp amplasată în sat Dumbrava, com Cornu Luncii, jud. Suceava, compusă dintr-un număr de 3 dormitoare, o bucătărie, două băi şi un hol, apar?inând inculpatului, cu o valoarea de impozitare a bunului susmen?ionat de 35520 lei; - S******* M********, pentru o casă de locuit, în suprafaţă de 90 mp amplasată în satul Dumbrava, com Cornu Luncii, jud. Suceava, compusă dintr-un număr de 3 dormitoare, o bucătărie şi un hol, apar?inând inculpatului, cu o valoarea de impozitare a bunului susmen?ionat de 52095 lei. 2. prin ordonanţa nr. 456/P/2013 din 25.06.2015 şi pusă în aplicare prin procesul verbal din 30.06.2015 încheiat de IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Compartimentul de Investigare a Criminalităţii Economice Fălticeni, faţă de inculpatul S******* G*******, pentru o casă de locuit în suprafaţă de 99 mp şi anexe de 30 mp amplasate în sat Dumbrava, com. Cornu Luncii, jud. Suceava, compusă dintr-un număr de 2 camere şi un hol, precum şi anexele amplasate în imediata apropiere a casei de locuit, ambele apar?inând inculpatului, cu o valoarea de impozitare a bunurilor sus-men?ionate este de 59235 lei. În temeiul art. 13 din Lg. nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie de pe dispozitivul acesteia. Conform art. 276 alin. 4 rap. la art. 275 alin. 4 Cod procedură penală, obligă pe fiecare din inculpaţii S******* N******, S******* M******** şi S******* G******* să plătească statului suma de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare, (din care suma de 166 de lei, din timpul urmăririi penale iar diferenţa din faza cercetării judecătoreşti). Potrivit art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 690 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru fiecare din cei trei inculpaţi (formată din 330 lei aferentă camerei preliminare şi 360 de lei pentru fond), în total 2070 lei, rămâne în sarcina statului şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpaţii S******* N******, S******* M******** şi S******* G******* şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2016.
Hotarare 226/2016 din 20.10.2016Amână pronunţarea la data de 20.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică din 17.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2016Pentru a se reveni cu adresă la ANAF şi în vederea citării inculpatului S******* M******** cu mandat de aducere, tremen la 17.10.2016, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016Faţă de lipsa a doi dintre inculpaţi la termenul de azi, care au declarat că doresc judecarea în procedura simplificată, acordă termen la 19.09.2016 ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016Faţă de lipsa titularului completului de judecată, C5F, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 20.05.2016, ora 09:00, Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016