M**** L******** I*****
InculpatÎn temeiul art. 337 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an închisoare pe inculpatul ML pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedeapasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse ce se vor executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată. In baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei aplicată inculpatului, de 1 an inchisoare, sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. In baza art. 92 alin. 1 Cod penal stabileste termenul de supraveghere de 2 ani , ce se calculează de la data rămânerii definitive a a prezentei hotărâri judecătoreşti. In baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, la datele fixate de acesta; - sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; - sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; - sa comunice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului sa execute urmatoarele obligatii: -sa frecventeze unul din programele de reintegrare sociala, derulate de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile, la Primaria com. Lunguletu ori Parohia nr. 1 Lunguletu-cimitir. In baza art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1, art. 275 alin. 6 C.proc.pen, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, dna. avocat Chiţu Nicoleta, delegaţie DB nr. 1514/2017, în cuantum de 260 lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel in termen de 10 zile, de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpat. Prezenta hotarare se va comunica Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 26.05.2017.
Hotarare 282/2017 din 26.05.2017Amână pronunţarea la data de 26.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2017Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 19.05.2017. Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de petentul MATEI LAURENTIU, pentru o perioada de 30 zile, incepand de la data prezentei incheieri, respectiv 04.05.2017 si pana la data de 02.06.2017, dar nu mai tarziu de data ramanerii definitve a sentintei penale ce se va pronunta. Prezenta incheiere se comunica IPJ DAMBOVITA – Serviciul Rutier. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea ce se va pronunţa pe fond. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 04.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2017Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de petentul ML, pentru o perioada de 30 zile, incepand de la data prezentei incheieri, respectiv 06.04.2017 si pana la data de 05.05.2017. Prezenta incheiere se comunica IPJ DAMBOVITA – Serviciul Rutier. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea ce se va pronunţa pe fond. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 06.04.2017
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de petentul ML, trimis in judecata pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. de art. 337 C.pen., in baza dovezii de circulatie seria CU nr. 1401826 emisa la data de 04.10.2016 de IPJ Dambovita- Serviciul Rutier, cu drept de circulatie, pentru o perioada de 30 zile, incepand de la data prezentei incheieri, respectiv 09.03.2017 si pana la data de 07.04.2017. Prezenta incheiere se comunica IPJ DAMBOVITA – Serviciul Rutier. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea ce se va pronunţa pe fond. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 09.02.2017
Incheiere de sedinta din 09.03.2017Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de petentul ML, trimis in judecata pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. de art. 337 C.pen., in baza dovezii de circulatie seria CU nr. 1401826 emisa la data de 04.10.2016 de IPJ Dambovita- Serviciul Rutier, cu drept de circulatie, pentru o perioada de 30 zile, incepand de la data prezentei incheieri, respectiv 09.02.2017 si pana la data de 10.03.2017. Prezenta incheiere se comunica IPJ DAMBOVITA – Serviciul Rutier. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea ce se va pronunţa pe fond. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 09.02.2017
Incheiere de sedinta din 09.02.2017admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie pentru o perioada de 30 de zile de la data de 12.01.2017 la data de 10.02.2017 cu drept de apel odata cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile incepand de la data de 08.12.2016, pana la data de 06.01.2017.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016