S*** A********
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite excepţia prematurităţii formulării pretenţiilor privind valorificarea perioadei de şcolarizare profesională cuprinsă între septembrie 1965 – decembrie 1968. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Szabo Alexandru (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare), astfel: - ca prematur formulate, pretenţiile privind valorificarea perioadei de şcolarizare profesională cuprinsă între septembrie 1965 – decembrie 1968; - ca nefondate, restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 7 iunie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 701/2016 din 07.06.2016Amână pronun?area hotărârii la data de 7 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2016Instanta amana cauza la data de 24 mai 2016, in vederea atasarii dosarului de pensie al reclamantului.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016