Dosar 402/109/2016 din 29.01.2016

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 402/109/2016
Data dosar:
29.01.2016
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Admite cererea

    Admite contestaţia. Anulează decizia nr. 117/28.12.2015 emisă de către intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi actualizat şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Obliga intimata sa plateasca contestatoarei suma de 18.289 lei reprezentand contravaloarea orelor suplimentare, a zilelor de repaus sapatamanal si sarbatori legale efectuate de catre aceasta in perioada 10.12.2012-11.11.2015, omologand raportul de expertiza contabila efectuat in cauza de expert Trancau Ion, care face parte integranta din prezenta hotarare. Obliga intimata sa plateasca contestatoarei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 1.550 lei. Executorie de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.12.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Hotarare 4467/2017 din 19.12.2017
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la 19.12.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.12.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 28.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la 12.12.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017
  • Sedinta din data de 31.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviintează solicitarea formulată de apărătorul contestatoarei si acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea luării la cunostintă de continutul raportului de expertiză. Comunică raportul de expertiză contabilă si către societatea intimată. Prorogă discutarea eventualelor obiectiuni la raportul de expertiză pentru următorul termen de judecată, în conditii de contradictorialitate. Mentine obligatia stabilită în sarcina societătii intimate, prin încheierea de la termenul anterior (30.05.2017), respectiv obligatia de a depune la dosarul cauzei documentele din care rezultă situatia juridică actuală a SC RTV SATLLITE NET SRL (dacă este desfiintată, în reorganizare, transfer de întreprindere sau orice altă modalitate în care functionează), iar în cazul în care există o fuziune sau un transfer de întreprindere, să indice situatia personalului, dacă acesta a fost preluat de la SCV RTV SATELLITE NET SRL la noua societate sau identificarea si depunerea deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, respectiv indicarea temeiului în care au fost făcute acestea. Amână judecata cauzei la 28.11.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 31.10.2017, la Tribunalul Arges - Sectia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a expertului formulată de către dna. contestatoare. Revine cu adresă către dl. expert contabil Trancău Ion în vederea efectuării si depunerii raportului de expertiză, potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de sedin?ă prin care a fost desemnat, tinând seama de documentele aflate la dosarul cauzei. Mentine obligatia stabilită în sarcina societătii intimate, prin încheierea de la termenul anterior (30.05.2017), respectiv obligatia de a depune la dosarul cauzei documentele din care rezultă situatia juridică actuală a SC RTV SATLLITE NET SRL (dacă este desfiintată, în reorganizare, transfer de întreprindere sau orice altă modalitate în care functionează), iar în cazul în care există o fuziune sau un transfer de întreprindere, să indice situaţia personalului, dacă acesta a fost preluat de la SCV RTV SATELLITE NET SRL la noua societate sau identificarea si depunerea deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, respectiv indicarea temeiului în care au fost făcute acestea Amână judecata cauzei la 31.10.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 19.09.2017, la Tribunalul Arges - Sectia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 30.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Pune în vedere apărătorului societătii intimate ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei documente din care să reiasă situatia juridică actuală a societătii SCV RTV SATELLITE NET SRL (dacă este desfiintată, în reorganizare, transfer de întreprindere sau orice altă modalitate în care functionează), iar în cazul în care există o fuziune sau un transfer de întreprindere, să indice situatia personalului, dacă acesta a fost preluat de la SCV RTV SATELLITE NET SRL la noua societate sau identificarea si depunerea deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, respectiv indicarea temeiului în care au fost făcute acestea. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la încuviintare, precizarea continând perioada, în concret, pentru care expertul trebuie să verifice orele suplimentare prestate de către contestatoare. Emite adresă către dl. expert să efectueze si să depună lucrarea în raport de precizarea formulată de către contestatoare. Amână judecata cauzei la 19.09.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 30.05.2017, la Tribunalul Arges - Sectia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale

    Incheiere de sedinta din 30.05.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea contestatoarei si apărătorului acesteia să ia cunostintă de documentele ce au fost depuse la dosarul cauzei, în şsdinţă publică, de către apărătorul intimatei. Prorogă discutarea tuturor solicitărilor, inclusiv cea privind aplicarea unei amenzi judiciare către societatea intimată, la următorul termen de judecată. Prorogă administrarea interogatoriilor la următorul termen de judecată, fără a comunica la acest termen interogatoriul către societatea intimată. Amână judecarea cauzei la 30.05.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 16.05.2017, la Tribunalul Arges - Setia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 21.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviintează solicitarea apărătorului contestatoarei de acordare a unui nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să ia cunostintă de continutul documentelor ce i-au fost comunicate în sedintă publică, Prorogă administrarea interogatoriilor, acestea urmând să fie administrate concomitent la următorul termen de judecată. Procedează la returnarea către apărătorul intimatei a interogatoriului ce urma a fi administrat contestatoarei si pune în vedere apărătorului intimatei obligatia de a-l înmâna instantei la următorul termen de judecată. Mentine obligatia în sarcina contestatoarei, prezentă personal în sedintă publică, de a se prezenta la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere apărătorului contestatoarei posibilitatea de a suplimenta întrebările interogatoriului ce urmează a fi administrat intimatei, în functie de continutul documentelor ce i-au fost comunicate în sedintă publică. Pune în vedere apărătorului intimatei să depună la dosarul cauzei, sub sanctiunile prevăzute de lege, toate documentele ce i-au fost puse în vedere de către instantă la termenul anterior. Pune în vedere apărătorului intimatei, să depună la dosarul cauzei mentiune, sub semnătura si stampila societătii, cu privire la ce documente se pot pune sau nu la dispozitia instantei, cu explicatiile aferente. Ia act de faptul că la data de 01.03.2017, contestatoarea a depus dovada achitării onorariului provizoriu de expert, iar Instanta a emis adresă atât către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Arges pentru a anunta numirea expertului, cât si dl. expert Trancău Ion, pentru efectuarea lucrării. Revine cu adresă către expertul cauzei după depunerea la dosarul cauzei a tuturor înscrisurilor ce i-au fost puse în vedere intimatei. Amână judecata cauzei la 16.05.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 21.03.2017, la Tribunalul Arges - Sectia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2017
  • Sedinta din data de 21.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată solicitarea apărătorului intimatei de decădere a contestatoarei din dreptul de a mai propune proba cu înscrisuri, respectiv de solicitare a unor documente, altele decât cele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Respinge solicitarea apărătorului intimatei de decădere a contestatoarei din dreptul de administrare a probei cu interogatoriul. Constată pertinente şi concludente soluţionării cauzei probele solicitate de părţi, urmând a le încuviinţa după cum urmează: Pentru contestatoare: - proba cu înscrisuri, - proba cu interogatoriul intimatei, în cadrul căreia pune în vedere apărătorului contestatoarei transmiterea interogatoriului către societatea intimată, urmând ca aceasta din urmă să transmită la dosarul cauzei răspunsurile la interogatoriu; - proba testimonială cu un martor în persoana dl. Serghei Tiberiu, pe teza probatorie a dovedirii prejudiciului moral, munca prestată peste program şi în zilele de repaus şi liber legal. Respinge proba testimonială pe teza probatorie a dovedirii caracterului real, efectiv şi serios al concedierii. Încuviinţează proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea numărului şi implicit a contravalorii orelor suplimentare, a zilelor de repaus şi liber legal, efectuate de contestatoare în perioada 10.12.2012-11.11.2015. Încuviinţează solicitarea apărătorului contestatoarei şi pune în vedere apărătorului intimatei depunerea la dosarul cauzei a următoarelor înscrisuri: - extrasul REVISAL privind înregistrarea contractului individual de muncă al contestatoarei, - organigrama anterioară concedierii, - regulamentul de organizare şi funcţionare anterior şi ulterior concedierii, - contractul colectiv de muncă al intimatei valabil la data concedierii, - statele de funcţii nominale şi nenominale la nivelul întregii societăţi anterioare şi ulterioare concedierii, - extras Revisal la nivelul întregii societăţi aferent perioadei 02.11.2015-29.01.2016, - programul de structurare şi reorganizare, - situaţia economico-financiară a societăţii anterioară concedierii contestatoarei, - stat de funcţii nominal şi nenominal al salariaţilor departamentului redacţie. Respinge solicitarea de depunere a următoarelor înscrisuri: registrul de intrări/ieşiri al documentelor în societate; registrul în care apar înregistrate Deciziile administratorului RTV; registrul salariaţilor RTV aferent perioadei octombrie 2015 – noiembrie 2015, perioada imediat anterioară concedierii. Respinge solicitarea apărătorului contestatoarei privind depunerea de către intimată a documentelor în original. Pune în vedere apărătorului intimatei să depună la dosarul cauzei toate documentele, aşa cum au fost solicitate, însă acestea să poarte doar menţiunea “Conform cu originalul”. Pentru societatea intimată încuviinţează: - proba cu înscrisuri şi - proba cu interogatoriul contestatoarei. Pune în vedere contestatoarei să se prezinte personal, la următorul termen de judecată, în vederea administrării interogatoriului. Numeşte expert specialitatea contabilitate, rin tragere la sorţi de pe listele întocmite de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, în persoana dl. Trancău Ion (poziţia 69 pe listă) căruia îi emite adresă în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză cu următorul obiectiv: - expertul să stabilească numărul şi implicit contravaloarea orelor suplimentare, a zilelor de repaus şi liber legal, efectuate de contestatoare în perioada 10.12.2012-11.11.2015. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în cuantum de 800 de lei, în sarcina contestatoarei, plătibil în 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adrese expertului cauzei şi Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, numai după depunerea la dosar a dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expert. Citează martorul Serghei Tiberius la adresa indicată în nota de probatorii. Amână judecarea cauzei la 21.03.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.02.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2017
  • Sedinta din data de 13.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Disjunge actiunea reclamantei formulata impotriva pârâtei S.C. RIDZONE COMPUTERS S.R.L. si formeaza un nou dosar, avand nr. 197/109/2017. Acorda termen la data de 21.02.2017 in vederea continuării judecatii cererii formulata de catre reclamanta impotriva pârâtei S.C. RTV SATELLITE NET S.R.L. Părtile au termenul in cunostinta. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.01.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2017
  • Sedinta din data de 10.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra excepţiilor la data de 13.01.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.01.2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017
  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea contestatoarei de acordare a unui nou termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Amână judecata cauzei la 10.01.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2016, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2016
  • Sedinta din data de 25.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa apărătorului contestatoarei, dar şi neregularităţile prezentate în faţa instanţei de către apărătorul pârâtei SC RIDZONE COMPUTERS SRL, Tribunalul apreciază necesar a acorda un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea pârâtei de rang 2, SC RIDZONE COMPUTERS SRL, să ia cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată, dar şi de cel al cererii completatoare. Pune în vedere apărătorului pârâtei ca până la următorul termen de judecată să formuleze şi să depună întâmpinare la dosarul cauzei şi totodată să transmită conţinutul acesteia către partea adversă. Amână judecarea cauzei la 22.11.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2016, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2016
  • Sedinta din data de 13.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Pune în vedere reprezentantului contestatoarei să facă dovada noului sediu al pârâtei SC RIDZONE COMPUTERS SRL. Amână cauza la un alt termen de judecată în vederea efectuării de verificări proprii în baza de date a instanţei de judecată pentru aflarea sediului societăţii SC RIDZONE COMPUTERS SRL Amână judecarea cauzei la 25.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2016, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Se citează pârâta SC RIDZONE COMPUTERS SRL la sediul indicat în cererea completatoare. Ia act de cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată iniţială, în sensul că pe lângă chemarea în judecată a încă unui pârât există şi un petit suplimentar. Se comunică câte o copie de pe documentele depuse de către contestatoare în şedinţă publică atât către SC Ridzone Computers SRL, cât şi către intimata SCV RTV SATELLITE NET SRL. Prorogă discuţiile cu privire la probatoriu la termenul cu procedura legal îndeplinită. Amână judecarea cauzei la 13 septembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2016, Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD