Dosar 40301/245/2016 din 24.11.2016

purtarea abuzivă (art. 250 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40301/245/2016
Data dosar:
24.11.2016
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
purtarea abuzivă (art. 250 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 08:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Condamnare

    În baza disp.art.396 aln. 10 Cod Procedură Penală condamnă inculpatul Grecu Valentin-Neculai, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă”, prevăzută de art. 250 alin. (4) raportat la art. 258 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul Cod penal(comisă la data de 29.01.2012). În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului Grecu Valentin-Neculai asupra disp. art. 83 Cod penal din 1969 în conformitate cu care comiterea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei. Aplică inculpatului Grecu Valentin-Neculai pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969 ce va fi suspendată în condiţiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969. Constată că latura civilă a cauzei a fost soluţionată prin Sentinţa Penală nr. 784/24.03.2017 a Judecătoriei Iaşi-dosar nr.17179/245/2016-modificată în latura civilă şi definitivă prin Decizia Penală nr.744/12.10.2017 a Curţii de Apel Iaşi. În baza disp.art.272 aln. 1 şi art.274 aln. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Grecu Valentin-Neculai să achite suma de 700 lei reprezentînd cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,03.11.2017.

    Hotarare 2822/2017 din 03.11.2017
  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 08:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 03.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2017
  • Sedinta din data de 06.10.2017 la ora 08:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data 23.10.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2017
  • Sedinta din data de 25.09.2017 la ora 08:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 06.10.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2017
  • Sedinta din data de 07.09.2017 la ora 08:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen de pronuntare la data de 25.09.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 11:30

    Complet: P 09 NCPP
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea inculpatului de a depune la dosar acte in circumstantiere, amana judecarea cauzei 07.09.2017

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 13.06.2017 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 15.06.2017.

  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 08:30

    Complet: P 05 NCPP
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 66 Cod Procedură Penală cu referire la art 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală admite cererea formulată de către judecător Colipcă Florin , titular al completului P 04 privind abţinerea de la judecarea cauzei penale cu numărul 40301/245/2016. Menţine actele îndeplinite şi măsurile dispuse anterior. Definitivă conform art. 68 alin 7 Cod procedură penală . Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi , 19.05.2017.

    Incheiere abtinere din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării declaraţiei de abţinere, acordă termen la data de 13.06.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD