H***** R***** G******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal admite cererea de liberare condiţionată, respectiv propunerea de liberare condiţionată formulată de către Penitenciarul Iaşi referitor la persoana condamnată Horciu Răzvan-Gabriel, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, aflat în executarea pedepsei de 1462 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 153Hv 99/13 w din data de 22.01.2014 pronunţată de Tribunalul Provincial de Primă Instanţă Viena, Austria, recunoscută prin sentinţa penală nr. 29/17.03.2015 a Curţii de Apel Bacău. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Horciu Răzvan-Gabriel de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 40/D din 15.05.2015 emis de Curtea de Apel Bacău, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de lei (delegaţie nr. 25640/2016 – av. Filioreanu Andreea), va fi plătit Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 80 de lei (delegaţie nr. 25747/2016 – av. Costin Octavian) va fi plătit Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.12.2016.
Hotarare 3898/2016 din 15.12.2016Stabileşte termen pentru pronunţare la data 15.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2016Preschimbă termenul la data de 13.12.2016.