S********* Î********* P************* J****** H******** Î* N***** M******** D* S******* B****** V********
ReclamantL***** T********* L*****
PârâtAdmite acţiunea în conflict individual de muncă formulată de către Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Judeţul Hunedoara, în numele şi pentru membrul de sindicat, reclamanta BOGHIAN VERONICA, în contradictoriu cu pârâtul L***** T********* L*****,judeţul Hunedoara şi în consecinţă: Obligă pe pârât la calculul şi plata către reclamantă a sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile, în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu data de 10.08.2013 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2017.
Hotarare 788/2017 din 18.04.2017Se constată că nu au fost depuse la dosar actele solicitate de instanţă. Se repetă adresa să depună decizia de stabilire a drepturilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2011.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017Pentru a se reveni cu adresă la societatea pârâtă să comunice drepturile băneşti stabilite pentru reclamantă începând cu 1 ianuarie 2011 şi să depună decizia de reîncadrare în baza Legii nr.284 şi 285/2010.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Pentru a se emite adresă la societatea pârâtă să depună statul de plată sau adeverinţă cu drepturile salariale obţinute de membrul de sindicat în luna ianuarie 2010 şi decizia de reîncadrare în baza Legii nr.284 şi 285/2010.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017