D**** N****** D*****
InculpatÎn baza art. 227 alin. 1 C.proc.pen., respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu - Gară de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul DOBRE NICOLAE-DANIEL, ca neîntemeiată, şi dispune punerea în libertate a inculpatului. În baza art. 227 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 211, art. 215, art.2151 C. proc.pen. dispune luarea MĂSURII CONTROLULUI JUDICIAR faţă de inculpatul DOBRE NICOLAE-DANIEL, pe o durată de 60 de zile. În baza art. 215 alin. (1) C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DOBRE NICOLAE-DANIEL trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară sau la Postul de Poliţie Ileana, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară şi Postul de Poliţie Ileana, jud. Călăraşi, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Oraşului Fundulea - Compartimentul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a), d) şi f) C.proc.pen. impune inculpatului DOBRE NICOLAE-DANIEL respectarea şi a următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: -să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; -să nu se apropie de persoana vătămată Găbudeanu Cosmina-Andreea şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale; -să nu se apropie de Radu Mariana – mama persoanei vătămate – şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale; -să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Radu Cornelia (bunica persoanei vătămate), Cioceanu Laurenţiu-Toni şi Mihai Florin-Costel; -să comunice lunar Poliţiei Oraşului Fundulea - Compartimentul Supravegheri Judiciare, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 3 CPP atrage atenţia inculpatului Dobre Nicolae-Daniel că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Ia act de faptul că perioada reţinerii de 24 de ore dispusă faţă de inculpat prin Ordonanţa de reţinere nr. 331/P/2016 din 23.03.2016 ora 18,15 va expira la data de 24.03.2016 ora 18,15. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24.03.2016, ora 15,20.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 24.03.2016