S* S**** I********* S** P*** L********* J******* G*** A** I****
PetentM********* F********* P****** -**** D******* G******* A F********* P****** C****** A************ J******** A F********* P****** V*****
IntimatS* S**** I********* S**
PetentAdmite excepţia tardivităţii plângerii, invocată de intimata prin întâmpinare; Respinge plângerea, formulată de petenta, S.C. Sonia Investment S.R.L. şi însuşită de administratorul judiciar, Grup Axa I.P.U.R.L., în contradictoriu cu intimata, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova, ca tardivă; Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea; Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2017.
Hotarare 448/2017 din 27.01.2017Emiterea unei adrese către intimat, cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei dovada de comunicare din poştă a procesului verbal de contravenţie seria A/2011 nr. 0053338/15.11.2011, astfel cum s-a susţinut prin întâmpinare. Citarea martorului din acte, respectiv Antonie Luminiţa. Emiterea unei adrese către lichidatorul judiciar, cu solicitarea de a preciza dacă îşi însuşeşte plângerea formulată. Amână judecarea cauzei la 27 ianuarie 2017, pentru când acordă termen în cunoştinţă intimatului conform art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă, iar petenta se citează prin lichidator judiciar GRUP AXA IPURL. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2016, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016Având în vedere hotărârea nr. 1 adoptată în data de 07.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, convocată potrivit art. 17 alineatul l coroborat cu art. 16 alineatul l lit.c şi art. 15 alineatul 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 30.09.2016Dispune disjungerea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A/2011 nr. 0053338 din 15.11.2011, seria A/2011 nr. 0083419 din 14.11.2012, seria A/2011 nr. 0059474 din 18.11.2013, seria A/2012 nr. 0063087 din 22.08.2014, seria A/2012, nr. 0061121 din 13.08.2014, seria A/2014 nr. 0057298 din 06.11.2014, seria A/2014 nr. 0058657 din 25.02.2015, seria CVA nr. 11742 din 23.07.2015, seria CVA nr. 0013862/08.10.2015 şi seria CVA nr. 0014598 din 26.11.2015, înregistrarea separată şi constituirea unor dosare distincte. În temeiul disp. art. 111 alin. 4 din HG 1375/2015 dispune repartizarea dosarelor nou formate aceluiaşi complet, pentru respectarea principiului continuităţii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016