C**** M******* C*******
InculpatU*** I**** A********
InculpatP**** M****
Parte vătămatăP**** M****
Parte civilăC**** D******
Reprezentant legalAsupra fondului cauzei: Admite proba cu martorii din lucrări solicitată de Ministerul Public. Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpaţi. Pentru administrarea probelor, amână judecarea cauzei la data de 23 septembrie 2016, pentru când inculpata arestată la domiciliu va fi prezentată de organul de supraveghere, iar inculpatul lipsă va fi citat cu mandata de aducere. Asupra măsurii preventive: Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispus prin încheierea nr. 169 din 2 august 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Roman (dosar nr. 4065/291/2016/a1.1) faţă de inculpata minoră Călin Mădălina-Cornelia, fiica lui C**** D****** şi Ciriblan Vandana-Marilena, trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 2086/P/2016 din 1 august 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din noul Cod penal (NCP), cu aplicarea art. 113 şi urm. NCP, în dauna persoanei vătămate P**** M****. În condiţiile art. 362 NCPP raportat la art. 208 NCPP menţine măsura arestului la domiciliu. Menţine şi modifică obligaţia impusă inculpatei de a nu părăsi imobilul în care locuieşte la domiciliul reprezentantei legale Ciriblan Vandana-Marilena), fără permisiunea instanţei de judecată şi de a se supune unor eventuale alte restricţii stabilite de aceasta. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina inculpatei potrivit art. 221 alin. 2 NCPP, respectiv: - de a se prezenta în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; - de a nu comunica cu co-inculpatul Ursu Ionuţ-Alexandru. Supravegherea inculpatei pe durata măsurii arestului la domiciliu va fi exercitată de Poliţia mun. Roman. În temeiul art. 221 alin. 4 NCPP atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive sau a obligaţiilor care îi revin măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Prezenta încheiere se comunică inculpatei, organului desemnat cu supravegherea acesteia (Poliţia mun. Roman, jud. Neamţ), Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei mun. Roman şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În condiţiile art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constantă că inculpata a fost asistată de apărător desemnat din oficiu. Cu contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 august 2016 ora 10,15 în prezenţa inculpatei, a apărătorului desemnat din oficiu şi a reprezentantului Parchetului.
185/2016 din 26.08.2016